DISTRIBUIȚI
EC Audiovisual Service

Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, l-a asigurat pe comisarul european pentru politica de extindere şi vecinătate, Johannes Hahn, că lansarea de către Partidul Democrat (PD) a platformei ‘Pentru Moldova’ în perspectiva alegerilor parlamentare, preconizate pentru 24 februarie 2019, nu înseamnă renunţarea de către Chişinău la integrarea europeană, relatează vineri publicaţia Ziarul Naţional, potrivit agerpres.

‘Ca să fie clar, Uniunea Europeană rămâne singura noastră opţiune, singurul nostru plan. Nu e uşor, avem urcuşuri şi coborâşuri, dar relaţia noastră cu UE este una de durată, una la care nu renunţăm. Locul nostru este în Europa’, a scris Pavel Filip pe pagina sa de Facebook, după o discuţie purtată joi cu Johannes Hahn în marja Adunării Generale a ONU la New York.


Citeşte şi: Autorităţile britanice au identificat un al treilea agent rus, implicat în otrăvirea lui Serghei Skripal

Pavel Filip a mai spus că guvernul va asigura toate condiţiile necesare pentru ca alegerile parlamentare din Republica Moldova să fie libere, corecte şi transparente.

El a transmis acelaşi mesaj şi la întrunirea Internaţionalei Socialiste care s-a desfăşurat joi la New York.

‘PD (de guvernare) a lansat recent platforma politică ‘Pentru Moldova’, scopul nostru fiind să ne îndreptăm mai mult atenţia spre oameni, pentru a căuta soluţii de ridicare a standardelor sociale, politice şi economice din ţara noastră’, a afirmat Filip.

Citeşte şi: Un avion plin cu pasageri a ajuns în mare după o aterizare ratată – VIDEO 

Premierul Pavel Filip, prim-vicepreşedinte al PD, a evocat în acelaşi context unele rezultate ale parteneriatului dintre R. Moldova şi UE, menţionând evoluţia pozitivă a economiei moldovene care a crescut cu 4,5% în 2017. ‘Suntem recunoscători pentru sprijinul internaţional în depăşirea problemelor de securitate şi a problemelor economice şi suntem încrezători că aceasta este cheia către un viitor prosper şi paşnic’, a spus el în discursul rostit în reuniunea Internaţionalei Socialiste.

Odată cu lansarea platformei politice ‘Pentru Moldova’, PD a fost acuzat de către opoziţie că prin această iniţiativă renunţă practic la integrarea europeană şi se pregăteşte de o alianţă postelectorală cu socialiştii preşedintelui Igor Dodon (prorus).