DISTRIBUIȚI
Panayiotis Tzamaros/Pacific Press/LightRocket via Getty Images)

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a respins în mod categoric acuzaţiile repetate conform cărora solicitanţi de azil au fost abandonaţi în mod ilegal pe mare şi a afirmat că aceasta este „o dezinformare” orchestrată de Turcia, informează AFP, scrie agerpres.

„Grecia este o ţară care respectă statul de drept, am acordat azil pentru zeci de mii de persoane”, a declarat miercuri seara, la CNN, premierul grec.


Citește și : Șeful diplomaţiei poloneze Jacek Czaputowicz a demisionat

Într-o anchetă publicată la 14 august, New York Times a afirmat că Grecia îi abandona pe migranţi pe mare pentru ca ei să fie salvaţi de paza de coastă turcă.

Cotidianul preciza că a primit mărturii ale unor migranţi care au trecut printr-o astfel de situaţie şi că a obţinut alte dovezi din partea unor organizaţii de apărare a drepturilor omului, precum şi din partea pazei de coastă turce.

Potrivit cotidianului, mai mult de o mie de migranţi au fost „abandonaţi pe mare”, începând din martie până în prezent.

„Dacă există un singur incident care trebuie investigat (…) voi fi primul să mă aplec asupra lui”, a comentat premierul grec, punând sub semnul întrebării credibilitatea anchetei, „esenţialmente originară din Turcia”.

Citește și : Opozantul rus Aleksei Navalnîi este în comă şi este ventilat artificial

Relaţiile dintre cele două ţări sunt foarte tensionate, în special din cauza litigiilor cu privire la zonele maritime unde Ankara a prospectat zăcăminte de gaz. Grecia consideră aceste zone ca aflându-se sub suveranitatea sa.

Organizaţii de apărare a drepturilor omului i-au cerut de mai multe ori guvernului grec să ancheteze asupra abandonării de migranţi pe mare. Atena a dezminţit mereu că îi respinge pe mare pe solicitanţii de azil.