DISTRIBUIȚI
Delfi

Prim-ministrul lituanian Saulius Skvernelis a declarat marţi că revine asupra deciziei de a demisiona, anunţată în urma înfrângerii sale în alegerile prezidenţiale de la mijlocul lunii mai, transmite Reuters, potrivit agerpres.

‘Decizia (de a demisiona) a fost pur emoţională, poate că nu ar fi trebuit să spun acest lucru chiar atunci, în noaptea alegerilor’, a afirmat el într-o conferinţă de presă, precizând că va rămâne în funcţie.


Citește și : Juncker îi la întrebări pe cei doi candidați la posturile de comisar european

Saulius Skvernelis s-a situat pe locul al treilea, cu 22,26% din voturi, în primul tur al alegerilor prezidenţiale. Imediat după eşecul de a intra în turul decisiv, el a anunţat că va demisiona pe 12 iulie, ziua în care va fi învestit noul preşedinte, însă ulterior a semnalat că şi-ar putea reconsidera decizia.

Alegerile pentru funcţia de şef al statului au fost câştigate detaşat de Gitanas Nauseda, un economist fără experienţă politică.

Nauseda s-a angajat să urmeze linia politică a actualei preşedinte Dalia Grybauskaite, aflată la finalului celui de-al doilea mandat şi unul din criticii cei mai vocali din Uniunea Europeană la adresa Kremlinului.

Următorul scrutin legislativ va avea loc în Lituania în octombrie 2019.

Citește și : Parisul declară ‘stare de urgenţă climatică’