DISTRIBUIȚI
Yahoo News New Zealand

Premierul libian interimar Abdel Hamid Dbeibah a anunţat joi că a prezentat componenţa guvernului său Parlamentului ales, în vederea unui vot de încredere al deputaţilor prevăzut pentru luni, relatează AFP, potrivit agerpres.

”În conformitate cu foaia de parcurs a acordului politic”, Hamid Dbeibah ”a prezentat preşedinţiei Parlamentului ales propunerile sale pentru portofoliile ministeriale”, a indicat cabinetul său, care nu a dat publicităţii lista.


Citește și : Suedia recomandă vaccinul AstraZeneca şi pentru oamenii în vârstă

O reuniune a Camerei reprezentanţilor consacrată votului de încredere este programată pentru luni la Sirte, la jumătatea distanţei dintre Tripolitania (vest) şi Cirenaica (est), cele două mari regiuni libiene care se luptă pentru putere, pe fondul ingerinţelor străine.

Dbeibah, un miliardar originar din Misrata, vest, a fost desemnat prim-ministru interimar la 5 februarie de 75 de delegaţi libieni din toate regiunile reuniţi la Geneva sub auspiciile ONU, în acelaşi timp cu un Consiliu prezidenţial format din trei membri prezidat de Mohamed Al- Manfi, originar din est.

Citește și : UE ar trebui să-şi vaccineze toţi cetăţenii până la sfârşitul verii