DISTRIBUIȚI
The Times of Israel

Partidul Likud, condus de premierul Benjamin Netanyahu, probabil se va clasa pe primul loc în urma scrutinului parlamentar programat marţi în Israel, dar va avea nevoie de formarea unei alianţe guvernamentale, potrivit mediafax.

Conform celui mai recent sondaj de opinie, realizat de Institutul Smith Research, formaţiunea Likud (dreapta) este creditată cu 33 de locuri în Knesset, iar coaliţia de centru-stânga Albastru & Alb, condusă de Benjamin Gantz, cu 32 de locuri.


Citește și : O deputată moldoveancă a fost reținută la scurt timp după ce i-a fost ridicată imunitatea – VIDEO

Lista Unită (o alianţă a formaţiunilor etnicilor arabi) ar putea obţine 12 locuri, Noua Dreaptă (HaYamin HeHadash) nouă, Israel Beiteinu opt şi Shas opt, informează cotidianul The Jerusalem Post.

Chiar dacă se va clasa pe primul loc, partidul Likud va avea nevoie de o coaliţie pentru a putea obţine majoritatea în Knesset şi a putea forma guvernul.

Benjamin Netanyahu i-a atribuit lui Avigdor Lieberman, liderul formaţiunii Yisrael Beiteinu (Israel Casa Noastră), vina pentru eşecul formării unei coaliţii guvernamentale după scrutinul parlamentar anticipat din aprilie. Avigdor Lieberman a respins apelurile de participare la o coaliţie guvernamentală din cauza unei dispute cu partide ultraortodoxe.

Parlamentul Israelului (Knesset) a fost dizolvat la sfârşitul lunii mai şi au fost convocate alegeri anticipate.

Citește și : De ce îi este aproape imposibil Arabiei Saudite să se apere de atacurile cu drone, chiar dacă a investit enorm în apărare