DISTRIBUIȚI
Newsweek

Premierul grec Alexis Tsipras a salutat vineri după-amiaza „acordul istoric” încheiat în noaptea de joi spre vineri de creditorii ţării sale, în urma căruia Grecia ar urma să iasă din planul de asistenţă financiară pe care a trebuit să-l respecte din 2010, informează AFP, potrivit agerpres.

„Am înregistrat ieri un acord istoric în Eurogrup asupra datoriei greceşti”, a declarat Tsipras, în timp ce era primit de preşedintele Greciei, Prokopis Pavlopoulos, pentru a-i raporta rezultatele reuniunii. „O nouă pagină este pe cale să fie scrisă, însă nu trebuie să distrugem drumul făcut în ceea ce priveşte reformele şi eforturile bugetare”, a adăugat el.


Citește și : Consiliul Europei îşi reia criticile faţă de reforma sistemului judiciar din Polonia

„Acest acord este, de asemenea, o datorie morală a europenilor faţă de poporul grec, care a suferit timp de opt ani”, a estimat Tsipras. „Avem în continuare obiective bugetare de îndeplinit, însă aceasta va fi treaba fiecărui guvern (grec) de a decide cum trebuie îndeplinite aceste obiective, iar aceasta este o mare schimbare”, a subliniat el.

În acelaşi timp, serviciul său de presă a dezvăluit, într-un comunicat, că statul grec „are mijloacele în următorii ani să se concentreze, fără coşmarul rambursării datoriei, pe politici de creştere”. „Acest acord pune capăt unei incertitudini şi garantează revenirea la o normalitate a Greciei în Europa (…). Grecia iese definitiv din memorandumuri şi din austeritate, iar aceasta înseamnă că sacrificiile nu au fost în zadar, că o nouă zi răsare pentru greci”, se spune în comunicat.

Citește și : Comisia Europeană confirmă prezenţa a 16 state la minisummitul de la Bruxelles

Miniştrii de finanţe ai zonei euro s-au reunit vineri dimineaţa devreme, după şase ore de discuţii la Luxemburg asupra modalităţilor de a scoate Grecia din programele de asistenţă financiară de care aceasta beneficiază de opt ani, precum şi asupra măsurilor de reducere a datoriei sale.