DISTRIBUIȚI
Panayiotis Tzamaros/Pacific Press/LightRocket via Getty Images)

Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a cerut sâmbătă o „soluţionare rapidă” a anchetei privind asasinarea unui jurnalist, condamnată de responsabili europeni, de partidele politice greceşti şi de sindicatele de presă din ţară, informează AFP, potrivit agerpres.  

Şeful guvernului l-a convocat sâmbătă pe ministrul său de interne, Michalis Chrisochoidis, pentru o întâlnire pe această temă, potrivit anturajului prim-ministrului.


Citește și: UPDATE: DOLIU în UK! Prinţul Philip A MURIT la 99 de ani!

Jurnalistul ucis, George (Giorgos) Karaivaz, care lucra pentru televiziunea privată Star şi conducea site-ul de ştiri bloko.gr, a fost împuşcat de mai multe ori vineri când cobora din maşină în faţa casei sale, în cartierul Alimos din Atena, la întoarcerea de la serviciu, potrivit unor martori.

Conform unei surse din poliţie, jurnalistul de 52 de ani a fost vizat de doi bărbaţi pe o motocicletă, care au tras de 17 ori, după cum arată cartuşele găsite la locul crimei.

Crima a fost imediat condamnată de Comisia Europeană şi de Consiliul European pentru salvgardarea drepturilor omului.

„A ucide un jurnalist este un act urât şi laş”, a scris pe Twitter preşedintele Comisiei, Ursula von der Leyen.

„Europa apără libertăţile. Şi libertatea presei este cea mai sacră dintre toate. Jurnaliştii trebuie să poată lucra în siguranţă. Gândurile mele sunt la familia lui George Karaivaz, sper că infractorii vor fi în curând aduşi în faţa justiţiei”, a adăugat von der Leyen.

Deşi mass-media din Grecia a fost în mod regulat ţinta vandalismului sau chiar a atacurilor cu bombă, uciderea jurnaliştilor este rară.

Unii ziarişti au cerut protecţia poliţiei după ce au primit ameninţări, dar nu a fost cazul lui Karaivaz.

„A cere protecţie nu era stilul său”, a declarat pentru AFP un ofiţer de poliţie care îl cunoştea pe jurnalist.

Această crimă intervine în timp ce autorităţile elene au fost criticate pentru că au oferit prea multă protecţie poliţienească unui prezentator TV controversat.

Citește și: Republica Moldova va cumpăra 400.000 de doze de vaccin chinezesc Sinovac

În iulie anul trecut, jurnalistul Stefanos Chios a supravieţuit după ce a fost împuşcat în gât şi piept de un bărbat în afara casei sale. Cazul este încă în curs.

În 2010, directorul de radio, bloggerul şi jurnalistul de investigaţii Socratis Giolias a fost împuşcat, de asemenea, în faţa casei sale, iar criminalul nu a fost găsit niciodată.