DISTRIBUIȚI

Premierul Estoniei, Kaja Kallas, s-a exprimat din nou joi împotriva relaxării sancţiunilor împotriva Rusiei în cadrul acordului privind exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră şi a cerut G7 să înăsprească plafonarea preţului la petrol pentru a reduce şi mai mult veniturile Rusiei, relatează Reuters, potrivit agerpres.

„Ştim că Rusia câştigă tot mai puţin din petrol. Vedem că sancţiunile economice, inclusiv plafonarea preţului la petrol, au un efect asupra economiei Rusiei şi asupra abilităţii acesteia de a-şi alimenta maşina de război”, a spus ea la sosirea la Bruxellesul pentru summitul de joi şi vineri al liderilor UE.


Citeşte şi: Dacă Rusia va cuceri Ucraina, China va câștiga – Black News

„Ar trebui să continuăm cu asta”, a precizat ea, adăugând că Estonia va fi de acord cu o nouă creştere a plafonului dacă se majorează preţurile la petrol.

Kaja Kallas s-a exprimat din nou împotriva oricărei relaxări a sancţiunilor împotriva Rusiei, dorită de Moscova în cadrul negocierilor asupra acordului privind exportul de cereale.

Citeşte şi: Majoritatea românilor nu este de acord cu trimiterea de arme pentru Ucraina – Black News

„Nu ar trebui să slăbim sancţiunile”, a declarat ea, adăugând că Rusia poate folosi încă 18 porturi pentru exporturile sale agroalimentare către ţări terţe şi că numai 12 bănci ruseşti sunt vizate de sancţiuni occidentale.