DISTRIBUIȚI
Rpp

Premieru danez Mette Fredriksen s-a declarat miercuri ”contrariat” de anularea unei vizite a lui Donald Trump în urma respingerii ofertei acestuia de a cumpăra Groenlanda, un teritoriu autonom danez, dar a dat asigurări că ”nu există o criză” între Copenhaga şi Washington, relatează AFP, potrivit news.ro .

”Sunt, evident, contrariată şi surprinsă de anularea vizitei de stat a preşedintelui american”, a declarat într-o conferinţă de presă Mette Fredriksen.


Citește și : Clasa politică italiană FIERBE în încercarea de a forma un nou guvern

”Însă Danemarca şi Statele Unite nu se află în criză”, a dat ea asigurări, subliniind că invitaţia adresată locatarului casei Albe de către regatul scandinav ”rămâne valabilă”.

Casa Albă a anunţat marţi seara că o vizită a lui Donald Trump în Danemarca, prevăzută la 2 şi 3 septembrie, a fost anulată.

Presa americană a dezvăluit la sfârţitul săptămânii trecute că Trump s-a informat cu privire la posibilitatea ca Statele Unite să cumpere Groenlanda, un imens teritoriu autonom cu aproximativ 56.000 de locuitori, de la Danemarca.

Trump a publicat apoi oo serie de tweet-uri în care şi-a confirmat interesul faţă de insula arctică, declanţând o salvă de reacţii pe jumătate de indignare, pe jumătate amuzate atât în Groenlanda, cât şi în Danemarca.

Citește și : China va sancționa toate companiile americane care sunt angrenate în vânzarea avioanelor F-16 în Taiwan

Mette Frederiksen a catalogat, într-o vizită în acest teritoriu, drept ”absurdă” propunerea de cumpărare preşedintelui american.

Casa regală daneză, care se află la originea invitaţiei adresate lui Donald Trump, şi-a exprimat ”surprinderea” faţă de anunţarea anulării acestei vizite, într-un comunicat transmis televiziunii publice DR.