DISTRIBUIȚI
Bloomberg.com

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau, aflat în fruntea guvernului pentru un al treilea mandat, şi-a prezentat marţi echipa ministerială, paritară şi formată din 38 de miniştri, relatează AFP, potrivit agerpres.

El a promovat-o pe liberala Mélanie Joly, o avocată din Quebec de 42 de ani aleasă în Camera Comunelor pentru prima dată în 2015, în postul de ministru al afacerilor externe, în care îl va înlocui pe Marc Garneau, care iese din cabinet. Ea se afla anterior în fruntea Ministerului Dezvoltării Economice şi Limbilor Oficiale.


Citește și : Amnesty International cere o anchetă în Emirate după expulzarea unor migranţi africani

Justin Trudeau îl numeşte de asemenea, cu câteva zile înainte de summitul COP26 privind combaterea schimbării climatice, pe militantul ecologist Steven Guilbeault în fruntea Ministerului Mediului şi Schimbării Climatice. Cunoscut pentru că este cofondatorul Equiterre, cea mai importantă organizaţie de mediu din Quebec, el a fost de asemenea director şi responsabil de campanie la Greenpeace.

Fostul ministru al aprovizionării, Anita Anand, care se ocupa în special de livrarea vaccinurilor împotriva COVID-19 în Canada, devine la rândul său ministru al apărării naţionale. Ea este prima femeie care va ocupa acest post, într-un moment în care înalţi gradaţi sunt vizaţi de acuzaţii de agresiuni sexuale.

„Această echipă diversificată va continua să găsească soluţii concrete la provocările cu care se confruntă canadienii şi să implementeze un program progresist, terminând în acelaşi timp lupta cu COVID-19”, a afirmat cabinetul premierului într-un comunicat.

Justin Trudeau a fost reales în fruntea unui guvern minoritar pe 20 septembrie 2021, eşuând în obţinerea unei majorităţi. Noua compoziţie a Camerei Comunelor este aproape identică cu precedenta.

Citește și : Regina Marii Britanii a participat la primul ei angajament oficial după spitalizarea de săptămâna trecută

La sfârşitul lui septembrie, prim-ministrul a confirmat deja nominalizarea lui Chrystia Freeland ca ministru de finanţe şi vicepremier al Canadei, un rol pe care ea l-a ocupat şi înainte de ultimele alegeri.

Mai devreme în această lună, Justin Trudeau a anunţat că priorităţile guvernului său vor fi lupta împotriva COVID-19 şi a încălzirii globale, realizarea de progrese în reconcilierea cu indigenii şi crearea unei reţele naţionale de centre de zi pentru copii.