DISTRIBUIȚI

Premierul armean a anunţat miercuri că se va întâlni în această săptămână, la Praga, cu preşedintele azer Ilham Aliev, cu şeful statului francez Emmanuel Macron şi preşedintele Consiliului European Charles Michel, după recentele confruntări soldate cu aproape 300 de morţi între Baku şi Erevan, relatează AFP, potrivit agerpres.  

În cadrul summitului Comunităţii politice europene, care va avea loc în această săptămână în capitala cehă, „o întâlnire cvadripartită este prevăzută între premierul armean, preşedinţii azer şi francez şi preşedintele Consiliului European”, a declarat Nikol Paşinian în faţa parlamentului armean.


Citește și : Alegeri în Brazilia: Diavolul, noua ‘problemă’ cu care se confruntă Lula şi Bolsonaro

El nu a precizat totuşi data acestei întâlniri, în condiţiile în care summitul este programat joi.

Potrivit lui Nikol Paşinian, o întâlnire bilaterală cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan urmează de asemenea să aibă loc.

Acest anunţ intervine la câteva zile după o întâlnire la Geneva între ministrul armean al afacerilor externe, Ararat Mirzoian, şi omologul său azer, Jeihun Bairamov, care avea drept obiectiv începerea lucrului la textul viitorului tratat de pace.

În timp ce Moscova este din ce în ce mai izolată pe scena internaţională de la începutul ofensivei sale în Ucraina la sfârşitul lui februarie, SUA şi Uniunea Europeană şi-au asumat un rol major de mediatori în procesul de normalizare între Baku şi Erevan.

Ultima întâlnire între preşedintele azer Ilham Aliev şi premierul armean Nikol Paşinian a avut loc pe 31 august la Bruxelles, sub medierea UE.

Luna trecută, cel puţin 286 de persoane au fost ucise în confruntări între Armenia şi Azerbaidjan. Un armistiţiu negociat de SUA a pus capăt celor mai grave lupte între cei doi vecini din Caucaz de la războiul lor din 2020.

Armenia, aliat al Rusiei, şi Azerbaidjanul, susţinut de Turcia, s-au înfruntat în două războaie de-a lungul ultimelor trei decenii pentru controlul Nagorno-Karabah, o enclavă populată majoritar de armeni de pe teritoriul Azerbaidjanului.

Războiul din 2020 între Armenia şi Azerbaidjan s-a soldat cu moartea a peste 6.500 de militari şi a luat sfârşit după un armistiţiu negociat de Rusia.

Citește și : Iranul l-a convocat pe ambasadorul britanic

Armenia a cedat teritorii pe care le controla de decenii şi Moscova a desfăşurat circa 2.000 de militari ruşi pentru a veghea la respectarea acestui armistiţiu fragil.

După prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, armenii separatişti din Nagorno-Karabah şi-au proclamat unilateral independenţa. Conflictul care a urmat s-a soldat cu 30.000 de morţi.