DISTRIBUIȚI
Twitter

Inundaţiile provocate de ploile torenţiale din Sudan au ucis cel puţin 52 de persoane şi au avariat sau distrus mii de locuinţe de la începutul sezonului ploios în luna mai, a anunţat sâmbătă mass-media de stat, potrivit AFP şi agerpres.

Ploi abundente cad de obicei în Sudan între lunile mai şi octombrie. În urma acestora, ţara se confruntă cu inundaţii grave care distrug casele, infrastructura şi culturile.


Citeşte şi: Atacatorul lui Salman Rushdie a fost inculpat pentru tentativă de omor şi nu poate fi eliberat pe cauţiune – Black News

„În total, 52 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 25 au fost rănite din cauza ploilor abundente şi a inundaţiilor” de la debutul sezonului ploios, a indicat agenţia oficială SUNA, citându-l pe Abdel Jalil Abdelreheem, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional pentru Apărare Civilă (NCCD).

Abdelreheem a precizat că 5.345 de case au fost distruse şi 2.862 avariate în întreaga ţară. Au fost avariate, de asemenea, clădiri publice, magazine şi terenuri agricole.

Statele Râul Nil, Darfurul de Sud, Kordofanul de Nord şi Kordofanul de Sud sunt printre cele mai afectate, a precizat acesta.

Citeşte şi: Rusia confirmă un posibil schimb de prizonieri cu SUA – Black News

Într-un raport publicat luni, Oficiul Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) a estimat că aproximativ 38.000 de persoane din Sudan au fost afectate de ploi şi inundaţii de la începutul sezonului ploios.

În 2021, circa 314.500 de persoane au avut de suferit în Sudan din cauza sezonului ploios, potrivit OCHA.