DISTRIBUIȚI

Oraşul New York se afla într-o situaţie dificilă joi, după ce s-a confruntat în noaptea precedentă cu ploi torenţiale şi inundaţii devastatoare care au provocat cel puţin 44 de morţi în metropola americană şi în regiunile sale învecinate, după trecerea furtunii tropicale Ida, informează AFP, potrivit agerpres.

Poliţia din New York, capitala economică şi culturală a Statelor Unite, a confirmat cel puţin 13 victime, inclusiv mai mulţi rezidenţi care au rămas blocaţi şi s-au înecat în subsolurile unor locuinţe rudimentare şi uneori insalubre, amenajate în partea inferioară a unor imobile din cartierele Manhattan, Queens şi Brooklyn.


Citește și : Liz Cheney va conduce investigaţia privind asaltul Capitolului

Pompierii newyorkezi au intervenit pentru a salva sute de persoane.

La nord de Manhattan, în cartierul rezidenţial Westchester, situat pe ţărmul oceanului şi ale cărui străzi erau încă acoperite joi seară de ape salmastre şi nămoloase, unul dintre oficialii locali, George Latimer, a declarat pentru CNN că trei persoane care au încercat să iasă din automobilul lor au murit cel mai probabil înecate.

Un poliţist din brigada de monitorizare a traficului rutier a murit în statul învecinat Connecticut.

Însă cel mai grav bilanţ a fost înregistrat în New Jersey, stat care se învecinează cu New York, unde „cel puţin 23 de persoane au murit”, a anunţat guvernatorul local, Phil Murphy. Majoritatea victimelor au fost surprinse în maşinile lor şi au murit cel mai probabil înecate, a explicat guvernatorul Murphy.

În apropiere de Philadelphia, patru persoane au decedat, potrivit autorităţilor locale.

Străzi, bulevarde şi autostrăzi au fost acoperite brusc de torente de apă, atât în cartierul Brooklyn, cât şi în Queens. În Westchester, zeci de vehicule erau încă acoperite complet de apă în cursul zilei de joi, iar în subsolurile spectaculoaselor case tradiţionale de pe coasta de est americană nivelul apei urcase în unele zone până la 60 de centimetri.

La New York, uriaşa reţea a metroului local a fost repusă parţial în funcţiune joi, după ce numeroase staţii au fost inundate.

NWS, serviciul meteorologic american, a înregistrat un record absolut de precipitaţii, 80 mm într-o oră, în Central Park din New York.

„Stare de urgenţă”

„Am 50 de ani şi nu am văzut niciodată atât de multă ploaie”, a declarat Metodija Mihajlov, proprietarul unui restaurant din elegantul cartier Upper West Side, situat în apropiere de Central Park, considerat „plămânul verde” al oraşului New York. „Era ca şi cum ne aflam în junglă, cu o ploaie tropicală. A fost incredibil”, a declarat el.

La miezul nopţii, noul guvernator al statului New York, Kathy Hochul, a decretat „stare de urgenţă” în urma acestor inundaţii majore în toate comitatele limitrofe ale metropolei americane, o măsură care vizează aproximativ 20 de milioane de locuitori. Primarul din New York, Bill de Blasio, al cărui oraş începe să îşi revină după pandemia de coronavirus, a deplâns „un eveniment meteorologic istoric”.

Starea de urgenţă pentru inundaţii reprezintă o măsură fără precedent pentru oraşul New York, potrivit serviciului meteorologic american.

Tornade şi inundaţii impresionante au lovit de asemenea statele Pennsylvania, New Jersey – plasat la rândul său în stare de urgenţă – şi Maryland.

Tornadă la Cape Cod

Joi, newyorkezii au început să îşi cureţe subsolurile şi pivniţele, iar mai mulţi politicieni locali au vorbit despre dereglările climatice, la două săptămâni după ploile abundente generate de furtuna Henri şi la nouă ani după uraganul Sandy. „Încălzirea climatică se află la uşile noastre şi se va agrava tot mai mult dacă nu facem nimic”, a avertizat Chuck Schumer, senator democrat de New York.

Uraganele şi furtunile tropicale sunt un fenomen recurent în Statele Unite. Însă încălzirea apei de la suprafaţa oceanelor a făcut ca aceste furtuni să devină tot mai puternice, au avertizat oamenii de ştiinţă.

Ei avertizează în legătură cu apariţia unor riscuri tot mai mari pentru comunităţile din regiunile de coastă, afectate de valuri şi inundaţii, amplificate de creşterea nivelului oceanelor.

Citește și : Talibanii au defilat cu armele abandonate de americani şi pregătesc formarea guvernului de la Kabul

Vineri, preşedintele Joe Biden se va deplasa în Louisiana, primul stat american care a avut de suferit, duminică, din cauza ravagiilor provocate de uraganul Ida, care a distrus numeroase clădiri şi continuă să îi priveze de electricitate pe mai multe mii de localnici. „Suntem cu toţii împreună. Naţiunea noastră este pregătită să ajute”, a declarat liderul de la Casa Albă.

Retrogradată în categoria cicloanelor post-tropicale, furtuna Ida s-a abătut joi seară asupra regiunii americane New England. O tornadă a lovit Cape Code, o renumită staţiune turistică din statul Massachusetts.