DISTRIBUIȚI
Twitter

Nouă persoane au murit şi cel puţin 29 sunt date dispărute după o serie de alunecări de teren produse joi seară în Nepal, au declarat responsabili locali, potrivit DPA şi agerpres.

Janardan Gautam, purtătorul de cuvânt al Autorităţii naţionale pentru gestionarea riscului de dezastre (NDRRMA), a declarat că şapte dintre persoanele decedate făceau parte din două familii din districtele Kaski şi Lamjung situate în provincia Gandaki.


Vezi şi: Un pedofil francez a fost ARESTAT la Jakarta (VIDEO)! Este bănuit că a profitat de peste 300 de copii

„Bilanţul ar putea creşte, deoarece operaţiunile de salvare sunt în curs de desfăşurare în unele zone”, a precizat Gautam pentru DPA vineri, adăugând că alte circa 12 persoane au fost salvate şi transportate la spital.

Potrivit Agenţiei naţionale de presă din Nepal, cel puţin 29 de persoane au fost date dispărute după ce alunecările de teren au măturat peste o duzină de case în Myagdi, un alt district din provincia Gandaki.

NDRRMA a îndemnat populaţia să rămână vigilentă în contextul în care ploile abundente continuă să facă ravagii în toată ţara.

Citeşte şi: Un primar acuzat de trafic de droguri a fost ÎMPUȘCAT în CAP

Joi dimineaţa, alte două persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor survenite într-o zonă din centrul ţării, în apropierea graniţei cu China, în timp ce alte 16 sunt în continuare date dispărute.

Dezastre naturale provocate de muson sunt frecvente în Nepal, o ţară muntoasă, străbătută de numeroase râuri.