DISTRIBUIȚI

Grupul francez Framatome a avertizat autorităţile americane cu privire la un ”risc radioactiv iminent” la Centrala Nucleară chineză EPR Taishan, situată în China în apropiere de Hong Kong, printr-o scrisoare trimisă Departamentului american al Energiei, relatează CNN, potrivit news.ro.

Ministerul francez al Economiei confirmă că a fost avertizat, la rândul său, cu privire la această situaţie, iar Autoritatea franceză de Siguranţă Nucleară (ASN) confirmă aceste informaţii.


Citește și : Maia Sandu a mulţumit României pentru lotul de vaccin ajuns sâmbătă în R. Moldova: Datorită acestei donaţii ţara are vaccinuri

Cele două reactoare de la Taishan sunt singurele reactoare EPR, de concepţie franceză, aflate în serviciu în lume.

Alte astfel de reactoare se află în construcţie în Finlanda, Franţa şi Regatul Unit.

Framatome, o filială a grupului francez EDF, care intervine la centrala din Taishan, a anunţat luni că supraveghează ”evoluţia unuia dintre parametrii de funţcionare” ai centralei nucleare.

Ea ”acţionează în domeniul funcţionării şi siguranţei autorizate”, precizează Framatome, care a participat la construcţia acestei centrale, declară ea pentru AFP, după ce CNN a dezvăluit o scurgere în această centrală cu două reactoare EPR.

Grupul EDF anunţă luni, într-un comunicat, că a fost ”informat cu privire la o creştere a concentraţiei anumitor gaze rare în circuitul primar al Reactorului nr. 1 al Centralei Nucleare din Taishan” şi precizează că ”prezenţa anumitor gaze rare în circuitul primar este un fenomen cunoscut, studiat şi prevăzut de procedurile de exploatare a recatoarelor”.

Însă, producătorul francez de electricitate sugerează că nu dispune de toate informaţiile despre situaţia de pe teren.

El anunţă că a ”solicitat organizarea unei (şedinţe a) Consiliului de Administraţie extraprdinar al TPNJVC (coîntreprinderea înfiinţară împreună cu parteneri chinezi în vederea gestionării centralei Taishan), pentru ca managementul să prezinte toate datele şi deciziile necesare”.

”Framatome susţine analiza evoluţiei unuia dintre parametrii de funcţionare au Centralei Nucleare din Taishan”, anunţă întreprinderea franceză, însă fără evoce vreo scugere şi fără să precizeze ce ”parametru” supraveghează.

Citește și : Tensiuni la summitul G7 între liderii UE şi Boris Johnson pe tema situaţiei din Irlanda de Nord

Exploatantul centralei, China General Nuclear Power Group (CGN), a anunţatla rândul său într-un comunicat indicatori de mediu ”normali”, însă fără citeze dezvăluirile CNN.

Potrivit CNN, autorităţile chineze ar fi ridicat nivelul autorizat al radioactivităţii în jurul instalaţiei, pentru a evita să-l închidă.

Autorităţile americane au organizat numeroase reuniuni ale unor oficiali de rang înalt cu privire la acest subiect, de la începutul lunii.