DISTRIBUIȚI
fromtone.com

Data viitoarelor alegeri prezidenţiale din Portugalia a fost fixată pentru 24 ianuarie, a anunţat marţi preşedintele în exerciţiu, conservatorul Marcelo Rebelo de Sousa, marele favorit al unui scrutin la care socialiştii aflaţi la guvernare nu vor prezenta niciun candidat oficial, relatează AFP, potrivit agerpres.

În vârstă de 71 de ani, şeful statului nu a anunţat oficial că va candida pentru un al doilea şi ultim mandat de cinci ani, dar conform sondajelor nu există nicio urmă de îndoială că ar fi reales.


Vezi și: China a lansat o sondă spațială spre Lună – VIDEO

Dacă va obţine peste 50% din voturi la 24 ianuarie, aşa cum prevăd sondajele, acest fost profesor de drept şi fost preşedinte al Partidului Social-Democrat (PSD, de centru-dreapta), devenit popular comentând actualitatea politică la televiziune, va fi reales din primul tur.

Printre candidaţii deja anunţaţi, socialista Ana Gomes este pe poziţia a doua în sondaje, chiar dacă nu dispune de sprijinul premierului Antonio Costa, pe care l-a criticat des.

Solicitat recent să ia poziţie asupra alegerilor prezidenţiale, Partidul Socialist aflat la guvernare a decis să nu susţină niciun candidat, lăsându-le membrilor săi libertatea de a o face.

Fost diplomat şi fostă eurodeputată în vârstă de 66 de ani, Ana Gomes a devenit o proeminentă militantă anticorupţie, angajându-se de partea piratului informatic Rui Pinto, aflat la originea dezvăluirilor ‘Football Leaks’ şi ‘Luanda Leaks’, care au denunţat derivele din afacerile din fotbalul internaţional şi au pus sub semnul întrebării originea averii miliardarului angolez Isabel dos Santos.

Lider al partidului antisistem Chega, deputatul André Ventura, în vârstă de 37 de ani, speră să confirme avântul acestei recente formaţiuni populiste de dreapta, intrată în parlament la alegerile legislative de anul trecut.

Citește și: OMS ne recomandă un Crăciun familial restrâns

Blocul de Stânga şi Partidul Comunist, cele două formaţiuni de stânga antiliberale care au permis instalarea la putere a socialiştilor în 2015, vor avea fiecare propriul candidat.

În Portugalia, preşedintele ţării este ales prin vot universal, dar nu dispune de nicio putere executivă. Cu toate acestea, luările sale de cuvânt contează în dezbaterea publică, iar el joacă un rol de arbitru în caz de criză sau de impas politic, având puterea să dizolve parlamentul pentru a convoca alegeri legislative anticipate.