DISTRIBUIȚI
dpa

Portugalia, lovită de o secetă excepţională pe întreg teritoriul său, a cunoscut luna „iulie cea mai caldă din ultimii 92 de ani”, a anunţat vineri institutul naţional de meteorologie în buletinul său lunar privind clima, notează AFP, potrivit agerpres.

Este „cea mai caldă” lună de când au început să fie colectate date meteorologice comparabile, potrivit Institutului portughez al mării şi atmosferei (IPMA).


Citește și : Mahmoud Abbas condamnă bombardamentele efectuate de armata israeliană în Fâşia Gaza şi cere intervenţia comunităţii internaţionale

Valoarea medie a temperaturii maxime a fost de 31,16 grade Celsius, a precizat IPMA, adăugând că în această perioadă termometrul a atins maximul istoric de 47 de grade pentru luna iulie.

Această temperatură a fost înregistrată la 14 iulie în staţia meteorologică Pinhao (nord).

În ceea ce priveşte precipitaţiile, iulie a fost „a patra lună cea mai uscată lună din 2000”, cantitatea de ploaie scăzând la „aproximativ 22% din medie”, a indicat institutul.

De asemenea, seceta s-a agravat. La sfârşitul lui iulie, 55% din teritoriu era clasat în „secetă severă” şi 45% în „secetă extremă”.

În iulie, valul de căldură care a lovit Portugalia şi alte ţări europene a provocat incendii de pădure devastatoare.

Citește și : Ucraina cere comunităţii internaţionale să ia masuri pentru a-i forţa pe ruşi să părăsească centrala din Zaporojie

Potrivit oamenilor de ştiinţă, valurile de căldură repetate sunt un marker fără echivoc al încălzirii globale cauzate de activităţile umane şi se aşteaptă ca aceste valuri de căldură să se înmulţească, să se prelungească şi să se intensifice.

Portugalia a suferit o secetă timpurie în acest an, cu o iarnă care a fost a patra cea mai caldă şi a cincea cea mai uscată din 1931.