DISTRIBUIȚI

O sută de persoane sunt bănuite de justiţia germană că şi-au procurat materiale video pedopornografice, a anunţat miercuri parchetul din Wuppertal, în cadrul unei anchete referitoare la doi bărbaţi care au abuzat copii cu vârste de la cinci luni la 12 ani, transmite AFP, potrivit agerpres.   

Cei aflaţi în vizorul anchetei şi-au procurat imagini cu agresiuni sexuale asupra unor copii comise de cei doi bărbaţi în vârstă de 22, respectiv 44 de ani, cel mai tânăr fiind plasat într-o instituţie de psihiatrie, au afirmat anchetatorii.


Citește și : Peru sare de 3 milioane de cazuri cu Covid

Tânărul de 22 de ani a fost reţinut în aprilie anul trecut, iar celălalt a fost arestat în iunie şi se află încă în arest preventiv. Primul ar putea fi considerat ca nefiind responsabil de propriile fapte.

Din 2016 până în iunie 2021, cei doi ar fi abuzat copii şi ar fi pus la dispoziţia altor persoane fotografii şi înregistrări video ale acestor fapte, conform comunicatului parchetului.

„Trebuie plecat de la principiul că vor fi lansate proceduri împotriva a o sută de persoane bănuite că şi-au procurat materiale de pedopornografie”, a adăugat parchetul, care a transmis dosarul tribunalului.

În paralel, poliţia germană a anunţat că a efectuat câteva zeci de percheziţii în landurile Bavaria şi Saxonia, în cazuri similare. În Bavaria s-au desfăşurat marţi circa 50 de percheziţii legate de pornografie infantilă şi 55 de persoane între 18 şi 73 de ani sunt bănuite că şi-au procurat materiale video care arată agresiuni sexuale grave şi extrem de violente asupra unor bebeluşi, a indicat poliţia locală. În Saxonia au fost percheziţionate săptămâna trecută că au deţinut sau au distribuit materiale pedopornografice.

Citește și : Peru sare de 3 milioane de cazuri cu Covid

În ultimii ani în Germania au fost desfiinţate mai multe reţele vaste de pedofilie infantilă. La începutul lui ianuarie anchetatorii germani au indicat că au identificat 439 de presupuşi pedofili în legătură cu o reţea pedopornografică de anvergură în oraşul Bergisch Gladbach.