DISTRIBUIȚI
winter oak

Popularitatea președintelui francez Emmanuel Macron a crescut cu patru procente în ultima lună, ajungând la 27%, în timp ce popularitatea prim-ministrului Edouard Philippe se situează la 30%, conform unui sondaj realizat de Ifop, citat de publicația Le Figaro, potrivit mediafax.

Popularitatea prim-ministrului francez a scăzut cu un procent în luna ianuarie.


Citește și : Explozia din sudul Damascului a provocat morţi şi răniţi (OSDO)

Din procentul de 27%, 5% se declară „foarte mulțumiți” de președintele Emmanuel Macron, și 22% au declarat că sunt „destul de mulțumiți”, în creștere cu trei procente față de ultimul sondaj, realizat în luna decembrie.

72% dintre francezi rămân „nemulțumiți”, dintre care 40% „foarte nemulțumiți” (în scădere cu cinci procente”, 32% „destul de nemulțumiți” (în creștere cu un procent). Un procent din respondenți au decis să nu se pronunțe.

În luna decembrie, Emmanuel Macron aproape atinsese nivelul de popularitate al fostului președinte francez François Hollande (22%), după aceeași perioadă de exercitare a mandatului. Totuși, popularitatea celor doi este cu mult sub cea a lui Nicolas Sarkozy, de 44%.

Citește și : Theresa May este „extrem de îngrijorată” din cauza „comploturilor” parlamentare privind Brexit-ul

Creșterea popularității lui Macron în luna ianuarie se datorează răspunsului la protestele mișcării „Vestele Galbene”.

Sondajul Ifop a fost realizat online și telefonic în perioada 11-19 ianuarie și a cuprins 1.928 de respondenți.