DISTRIBUIȚI
VOA News

Francezii sunt mai puţin mulţumiţi de Guvern, iar Emmanuel Macron a pierdut patru puncte procentuale în noiembrie şi a atins cel mai slab scor al popularităţii sale – de 25%, iar premierul Edouard Philippe şapte puncte – 34% -, potrivit unui sondaj Ifop, publicat în Le Journal du Dimanche (JDD), relatează AFP, scrie News.ro .

Doar 4% dintre persoanele chestionate se declară ”foarte mulţumite” de şeful statului, iar 21% ”mai degrabă mulţumite”. Alte 34% sunt ”mai degrabă nemulţumite”, 39% ”foarte nemulţumite”, iar 2% nu se pronunţă.


Citește și : Doi morţi în urma prăbușirii unui avion din timpul celui De-al Doilea Război Mondial în Texas

Cu toate acestea, francezii au mai multă încredere în Macron decât în François Hollande (20%), dar mai puţină decât în Nicolas Sarkozy (44%) în aceeaşi perioadă a mandatelor lor respective.

Scăderea popularităţii premierului este şi mai accentuată. În noiembrie, 34% dintre francezi sunt mulţumiţi de el, faţă de 41% în octombrie, când a tins un vârf. Edouard Philippe revine astfel la nivelul din septembrie, cel mai scăzut de la începutul mandatului.

Sondajul a fost realizat pe Internet şi la telefon în perioada 9-17 noiembrie, pe un număr de 1.957 majore, potrivit metodei cotelor, şi are o marjă de eroare cuprinsă între unul şi 2,2 puncte procentuale.

Citește și : Statele Unite nu ajuns la nicio „concluzie definitivă” în cazul Khashoggi