DISTRIBUIȚI
Twitter

Incendiul care a afectat 1.500 de hectare începând de sâmbătă în insula spaniolă Gran Canaria a fost considerat luni seară izolat, însă efective importante de combatere a focarului sunt menţinute la faţa locului, au informat marţi autorităţile, citate de AFP, potrivit agerpres.

„Preşedintele regiunii insulelor Canare a anunţat că a izolat perimetrul”, a scris luni pe Twitter serviciul de urgenţă 112 al regiunii, după o conferinţă de presă organizată în acest arhipelag spaniol din largul Oceanului Atlantic.



Citeşte şi: Un polițist rus lovește cu cruzime o protestatară deja reținută (VIDEO). Imaginile i-au determinat pe superiori să deschidă o anchetă!

Un responsabil al serviciului de urgenţă anunţase luni că incendiul acoperă un perimetru de 23 de kilometri.

„Nu mai există flăcări şi nici fum degajat, dar jarul se poate reactiva din cauza vântului, care suflă cu rafale de până la 50 de km/h, şi care urmează să scadă din intensitate începând cu ora locală 05:00”, a avertizat 112.

Pe de altă parte, un val de căldură este prevăzut în următoarele zile, ceea ce riscă să complice stingerea incendiilor.

Incendiul declanşat sâmbătă în comuna Artenara, situată în interiorul acestei insule vulcanice, s-a intensificat în noaptea de sâmbătă spre duminică ca urmare a schimbării direcţiei vântului, a explicat liderul regiunii insulelor Canare, Angel Victor Torres.

Aproximativ 600 de persoane, inclusiv membrii unităţii militare de urgenţă, au fost mobilizate de autorităţi.

Relieful muntos din interiorul insulei, din care o parte a fost declarată în iulie ca aparţinând patrimoniului mondial al UNESCO, le complică sarcina echipelor care luptă cu flăcările.

Zece avioane şi elicoptere cisternă au fost mobilizate şi au utilizat până acum între 250.000 şi 300.000 de litri de apă, a precizat Torres.

Citeşte şi: Majoritatea britanicilor vor un Brexit ‘prin orice mijloace’ (sondaj)

Garda civilă l-a arestat sâmbătă pe presupusul autor al incendiului, care l-ar fi declanşat folosind un aparat de sudură, conform autorităţilor locale.

Spania, a doua destinaţie turistică la nivel mondial, este afectată în fiecare an de numeroase incendii de pădure din cauza climei sale aride.

Guvernul regional a precizat într-un comunicat că industria de resort nu este afectată de incendiul aflat departe de zonele turistice. Niciun complex hotelier nu este ameninţat şi nici nu au avut loc întârzieri ale zborurilor, potrivit comunicatului.