DISTRIBUIȚI
AP

Secretarul de stat american Mike Pompeo a ajuns marţi în regatul Bahrein din Golful Persic, în cadrul unui turneu în Orientul Mijlociu pe care îl întreprinde în urma unui acord de normalizare a relaţiilor dintre Israel şi Emiratele Arabe Unite (EAU), informează Reuters , scrie agerpres.

Israelul şi SUA au anunţat că acţionează pentru a determina mai multe ţări arabe să urmeze exemplul Emiratelor Arabe Unite în normalizarea relaţiilor cu Israelul. Ministerul informaţiilor din Israel a menţionat Bahreinul drept posibil candidat.


Citește și : Mii de persoane au primit rezultate greşite la teste pentru COVID-19 în Suedia

 

„‘Mă bucur să ajung astăzi în Golf … Avem nevoie de unitatea Golfului acum mai mult ca oricând pentru a contracara Iranul şi pentru a construi o pace durabilă şi prosperitate”, a scris pe Twitter şeful diplomaţiei americane.

El a spus că este vital să se profite de impulsul generat de acordul intermediat de SUA privind normalizarea relaţiilor dintre Israel şi EAU, anunţat pe 13 august.

În cadrul turneului pe care îl întreprinde, Mike Pompeo a vizitat Israelul şi Sudanul, urmând să se deplaseze şi în EAU.

Citește și : Melania Trump cere încă patru ani pentru ‘Donald’: ‘Nu doar vorbeşte, el obţine rezultate!’