DISTRIBUIȚI
Twitter

Secretarul de stat american Mike Pompeo a efectuat marţi o vizită neanunţată la Bagdad, unde s-a întâlnit, în cursul serii, cu preşedintele Barham Salih şi cu premierul Adel Abdel-Mahdi, transmit agenţiile de presă internaţionale, potrivit agerpres.

Ministrul irakian de externe Mohammed Ali al-Hakim a declarat că a participat la ambele întrevederi, în care s-au discutat „relaţiile bilaterale, cele mai recente evoluţii de securitate din regiune şi eforturile antiteroriste”.


Citește și: Atac armat într-o școală din SUA: Un elev a fost ucis şi alţi şapte răniţi

„Am discutat despre importanţa ca Irakul să asigure că este în măsură să protejeze în mod corespunzător americanii aflaţi aici. Amândoi au arătat că au înţeles că este responsabilitatea lor”, a declarat secretarul de stat american la încheierea vizitei, potrivit AFP.

Conform Reuters, Mike Pompeo a afirmat că a transmis sprijinul SUA pentru suveranitatea Irakului. El a spus că SUA au îndemnat Irakul să acţioneze rapid pentru a aduce sub controlul guvernului central miliţiile independente influenţate de Iran.

Pompeo a mai informat că a discutat cu oficialii irakieni despre nevoile din domeniile energetic şi al infrastructurii, în special din sectoarele electricităţii, petrolului şi gazelor naturale. Au fost aduse în discuţie modalităţi care să determine avansarea rapidă a unor proiecte care să contribuie la îmbunătăţirea vieţii populaţiei.

Înaintea întrevederilor, şeful diplomaţiei americane a justificat vizita sa neaşteptată în Irak ca urmare a riscului „escaladării” situaţiei de securitate din regiune, pe care Washingtonul îl atribuie Iranului, principalul inamic al SUA din Orientul Mijlociu.”Motivul pentru care mergem la Bagdad sunt informaţiile care indică o escaladare a activităţilor Iranului”, a declarat Pompeo jurnaliştilor care l-au însoţit în vizita la Bagdad, de unde a plecat marţi noaptea, după patru ore petrecute în capitala Irakului.

De la Bagdad, secretarul de stat american a zburat spre Londra, unde îşi va relua miercuri turneul european.

Vizita în Irak survine după ce în ajun secretarul de stat american a anunţat anularea unei vizite la Berlin invocând aspecte urgente de „securitate internaţională” .

În ultimele zile, Washingtonul a sporit presiunile asupra autorităţilor de la Teheran. Astfel, a fost anunţată desfăşurarea portavionului USS Abraham Lincoln în Orientul Mijlociu, măsură prin care se doreşte să se transmită Iranului un „mesaj clar şi inconfundabil” conform căruia orice atac asupra intereselor SUA sau ale aliaţilor săi va fi contracarat cu o „forţă necruţătoare”.

Citește și : Iranul îşi va anunţa decizia de diminuare a angajamentelor faţă de acordul nuclear internaţional

Totodată, SUA au reimpus sancţiuni ce vizează industria petrolieră iraniană, principala sursă de venit a ţării, după ce anul trecut preşedintele Donald Trump a decis retragerea unilaterală a SUA din acordul nuclear cu Iranul din 2015.

Irakul are legături politice şi economice strânse cu Iranul, după invazia din 2003, condusă de SUA, care a dus la înlăturarea preşedintelui irakian Saddam Hussein.

Mai devreme în cursul zilei de marţi, premierul irakian declarase că nu există nicio înţelegere între Irak şi SUA care să excludă Irakul din pachetul de sancţiuni împotriva Iranului. Mahdi a negat, de asemenea, orice legătură între sancţiunile impuse Iranului şi o înţelegere pe care Bagdadul o negociază în prezent cu Exxon Mobil şi PetroChina, în valoare de 53 de miliarde de dolari. Înţelegerea include dezvoltarea a două câmpuri petroliere în provincia Basra din sudul Irakului şi creşterea producţiei de la aproximativ 125.000 la 500.000 de barili/zi.