DISTRIBUIȚI
Cosmopolitan

Serviciile de informaţii americane nu dispun de niciun element „direct” care să-l lege pe prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, de uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, a declarat miercuri şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo, citat de AFP, scrie Agerpres.

„Cred că am citit toate elemente serviciilor de informaţii (…) nu există niciun element direct care să-l lege pe prinţul moştenitor de ordinul de a-l ucide pe Jamal Khashoggi”, a declarat el presei după ce a participat la o audiere cu uşile închise în Senat.


Citește și : Pompeo: Diminuarea relaţiilor Statelor Unite cu Arabia Saudită ar fi o ‘gravă eroare’

Potrivit mai multor media americane, CIA estimează că asasinatul a fost comandat de Mohammed bin Salman, dar preşedintele Donald Trump a declarat deja că agenţia de informaţii externe nu a ajuns încă la o concluzie definitivă în acest caz.

Numeroşi senatori, democraţi şi republicani, s-au declarat nemulţumiţi de faptul că directoarea CIA, Gina Haspel, nu a venit în persoană să le prezinte dovezile de care dispune. Potrivit unui participant la audieri, citat de AFP, ea ar fi respins invitaţia senatorilor americane la solicitarea Casei Albe.

Mai târziu, şeful Pentagonului, Jim Mattis a declarat şi el că SUA nu deţin o dovadă incontestabilă că prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, a fost implicat în asasinarea lui Khashoggi, potrivit Reuters.

Citește și : Mogherini: Uniunea Europeană este determinată să mențină Acordul Nuclear cu Iranul