DISTRIBUIȚI
Politico

Statele Unite nu exclud o reluare a negocierilor cu talibanii, anulate sâmbătă de preşedintele american Donald Trump, cu condiţia ca insurgenţii „să-şi schimbe atitudinea” şi să-şi respecte angajamentele, a declarat duminică şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo, informează AFP, potrivit agerpres.

El a dat totodată asigurări că preşedintele Statelor Unite „nu a decis deocamdată” dacă va continua cu decizia de a retrage câteva mii de militari americani din Afganistan, aşa cum prevede proiectul de acord pe care îl negociase cu talibanii.


Citește și : Papa Francisc denunţă la Madagascar ‘favoritismele şi nepotismul care duc la corupţie’

Potrivit Reuters, Pompeo a mai spus că SUA vor continua să menţină presiunea asupra militanţilor talibani pentru a-i obliga să-şi respecte promisiunile făcute în cadrul negocierilor de pace.

„Dacă talibanii nu se comportă aşa cum trebuie, dacă nu-şi respectă promisiunile pe care ni le-au făcut de săptămâni bune şi, în unele cazuri, de luni de zile, preşedintele nu va reduce presiunea, nu ne vom reduce sprijinul pentru forţele de securitate afgane care au luptat din greu în Afganistan”, a declarat Pompeo într-un interviu pentru programul „State of the Union” de la postul de televiziune CNN.

Citește și : Amber Rudd acuză guvernul Johnson că nu face suficient pentru a obţine un acord de Brexit