DISTRIBUIȚI
Cotidianul

Atacul împotriva ambasadei americane la Bagdad a fost opera unor „terorişti”, a afirmat marţi seară secretarul de stat american, Mike Pompeo, numind două persoane pe care le-a acuzat că au fost sprijinite de „aliaţi ai Iranului”, relatează AFP, scrie agerpres.

„Atacul de marţi a fost orchestrat de terorişti – Abu Mahdi al-Muhandis şi Qais al-Khazali – şi sprijinit de aliaţi ai Iranului, Hadi Al-Amiri şi Faleh al-Fayad”, a scris pe Twitter şeful diplomaţiei SUA.


Citește și : Trump: Voi semna marele nostru acord comercial Faza 1 cu China la 15 ianuarie

„Toţi au fost fotografiaţi în faţa ambasadei noastre”, a adăugat el, publicând trei fotografii în care s-ar afla cei patru indivizi.

Abu Mahdi al-Muhandis este un înalt responsabil al Hashd Al-Sha’abi, coaliţie de forţe paramilitare irakiene dominată de facţiuni pro-Iran, acuzată de Washington că a comis atacul cu rachetă în care vineri a fost omorât un american în Irak.

Faleh al-Fayad este liderul Hashd Al-Sha’abi.

Ca răspuns la atacul de vineri, armata americană a ucis în lovituri aeriene în cursul weekendului 25 de luptători ai brigăzilor Hezbollah, grup armat şiit membru al Hashd Al-Sha’abi, provocând furia a mii de irakieni pro-Iran care au luat marţi cu asalt ambasada SUA al Bagdad.

Qais al-Khazali este şef al unei alte miliţii şiite irakiene, Asa’ib Ahl al-Haq, acuzată de americani că este responsabilă de mai multe tiruri de rachete împotriva intereselor lor în Irak.

Adversar al Washingtonului de invadarea ţării lor în 2003, Qais al-Khazali a fost de mai multe ori ţinta sancţiunilor americane.

Hadi Al-Amiri a fost ministrul transporturilor din Irak între 2010 şi 2014. El este şeful puternicei organizaţii Badr, o altă facţiune irakiană pro-Iran.

Citește și : Trump îndeamnă Irakul să protejeze ambasada americană la Bagdad

După atacul ambasadei americane la Bagdad marţi dimineaţă, Statele Unite au ridicat anunţând trimiterea suplimentară a 750 de militari în regiune, potrivit secretarului apărării.

Preşedintele Donald Trump a ameninţat că va face ca Iranul să plătească „un preţ foarte mare” pentru acest atac.