DISTRIBUIȚI
Politico

Secretarul american de stat Mike Pompeo a lansat miercuri un atac dur la adresa bilanţului Chinei în privinţa libertăţii religioase şi a reluat un apel către Vatican de a opri cooperarea cu Beijingul, potrivit DPA, scrie agerpres.

Totuşi, Vaticanul nu pare să fi apreciat să i se spună ce să facă.


„Nicăieri libertatea religioasă nu este sub un asalt mai puternic decât este astăzi în China”, a spus Pompeo într-un discurs la o conferinţă organizată de Ambasada SUA de la Sfântul Scaun.

Citește și : Comisia Europeană pune la colţ Polonia şi Ungaria

El a acuzat Partidul Comunist Chinez că acţionează „zi şi noapte pentru a stinge lampa libertăţii, în special a libertăţii religioase, la un nivel îngrozitor”.

Pompeo a menţionat persecuţiile asupra musulmanilor, protestanţilor, budiştilor tibetani, adepţilor mişcării spirituale Falun Gong, precum şi asupra catolicilor.

Potrivit şefului diplomaţiei americane, catolicii chinezi s-au confruntat cu arestări şi cu profanarea şi distrugerea locurilor de rugăciune, precum şi cu ordine de a le fi înlocuite icoanele cu Iisus cu tablouri cu fostul lider Mao Zedong şi cu actualul preşedinte Xi Jinping.

Pompeo a mai spus că SUA sunt un lider global pe acest front, dar a sugerat că Papa Francisc şi liderii altor religii au o mai mare responsabilitate.

„Pentru tot ce pot face statele naţiune, în cele din urmă eforturile sunt limitate de realităţile politicii mondiale. Ţările trebuie să facă uneori compromisuri pentru a obţine progrese”, a afirmat el.

„Biserica este într-o poziţie diferită. Consideraţiile lumeşti nu ar trebui să descurajeze poziţiile principiale bazate pe adevăruri eterne”, a argumentat Pompeo.

Administraţia americană a devenit tot mai critică faţă de Beijing, în special după pandemia de coronavirus, izbucnită în China.

Însă Vaticanul funcţionează diferit, comentează DPA.

Arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, ministrul de externe de facto al Vaticanului, a părut „vizibil iritat”, după ce a vorbit la aceeaşi conferinţă cu Pompeo, a relatat agenţia italiană de presă ANSA.

Citește și : România este din nou arătată cu degetul în raportul Comisiei Europene

El s-a plâns că a primit „doar câteva minute” pentru a vorbi, iar atunci când a fost întrebat de ce nu a menţionat China de pe podium, a spus că refuzul de a arăta cu degetul este „o practică a diplomaţiei Vaticanului”, a precizat ANSA.

Modul unilateral în care evenimentul Ambasadei SUA a fost organizat este „exact unul dintre motivele pentru care Papa nu se va întâlni” cu Pompeo, a adăugat arhiepiscopul.

Pompeo are programată pentru joi o întâlnire cu cardinalul secretar de stat Pietro Parolin, al doilea oficial ca rang de la Vatican.

Anterior s-a sugerat că Pompeo nu va fi promit în audienţă papală, spre deosebire de anul trecut, deoarece Papa Francisc nu a dorit să fie văzut ca amestecându-se în alegerile prezidenţiale din SUA.