DISTRIBUIȚI

Situl arheologic Pompeii, înscris în patrimoniul mondial UNESCO, şi-a redeschis marţi porţile, a constatat un jurnalist AFP, potrivit agerpres.

În această primă zi de redeschidere după două luni şi jumătate de carantină şi de închidere a tuturor locurilor publice, jurnaliştii şi ghizii au fost prezenţi în număr mai mare decât turiştii, a remarcat aceeaşi sursă.


Citeşte şi: Un nou cutremur puternic a zguduit Noua Zeelandă

Temperatura fiecărei persoane care a intrat în sit a fost verificată cu o cameră termică, iar vizitatorii au fost obligaţi să îşi dezinfecteze mâinile cu gel.

Pentru această primă fază a redeschiderii, planificată pentru două săptămâni, vizitatorii au la dispoziţie un singur itinerariu predeterminat, fiind posibilă plimbarea de-a lungul arterelor principale ale acestui oraş antic din apropiere de Napoli, îngropat de erupţia Vezuviului în anul 79 d.Hr..

De asemenea, va fi posibilă vizitarea anumitor vile, care dispun de spaţiu suficient pentru a permite respectarea măsurilor de distanţare socială.

Începând din 9 iunie, noi itinerarii vor fi deschise turiştilor, însă toţi vor trebui să îşi rezerve biletele online, alegând intervalul orar pentru vizita lor.

Citeşte şi: Cadrele medicale spaniole au ieşit în stradă să protesteze

Responsabilii sitului intenţionează să permită intrarea a 40 de persoane simultan la fiecare 15 minute pentru a asigura securitatea necesară, în timp ce măştile vor fi obligatorii pe toată durata vizitei.

Pompeii este al doilea cel mai vizitat sit turistic din Italia, după Colosseum-ul din Roma, cu aproape patru milioane de vizitatori în 2019.