DISTRIBUIȚI
Politico Europe
epa04485542 A participant holds the Polish flag during the 'March of Independence' marking Polish Independence Day in Warsaw, Poland, 11 November 2014. Poland's Independence Day marks the restoration of Poland's independence at the end of the First World War, 11 November 1918, after being partitioned for 123 years by Austria-Hungary, Prussia, and Russia. EPA/JACEK TURCZYK POLAND OUT

Polonia va acorda consumatorilor subvenţii de 1,5 miliarde de zloţi (380 milioane de dolari) în urma creşterii preţurilor la energie, a anunţat vineri Ministerul Mediului, transmite Reuters, potrivit agerpres

Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au urcat cu peste 300% din ianuarie, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia şi întreruperilor. Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.


Citește și : Creşterea numărului de judecători ai Curţii Supreme a SUA ‘comportă riscuri considerabile’

„Aceasta este o problemă prioritară pentru mine şi soluţia pe care o propunem este evaluată la 1,5 miliarde de zloţi. Vom acoperi 2,6 milioane de gospodării”, a anunţat Michal Kurtyka, ministrul polonez al Mediului la postul public de radio.

Obiectivul este de a sprijini cele mai sărace gospodării din Polonia iar subvenţia s-ar putea ridica la 700 de zloţi pe an pentru o gospodărie din patru, a adăugat Kurtyka.

Polonia, statul cel mai dependent de cărbune din blocul comunitar, trebuie să facă investiţii masive pentru a îndeplini obiectivele climatice ale UE. Costurile se vor ridica la 415 miliarde de dolari, sau aproximativ două treimi din PIB, pentru ca ţara să ajungă la neutralitate climatică până în 2050, conform estimărilor Guvernului.

Conform strategiei energetice până în anul 2040, adoptată recent de Guvernul polonez, ponderea surselor regenerabile în consumul final de energie va fi de cel puţin 23% în anul 2030, când capacitatea instalată a parcurilor eoliene offshore ar urma să ajungă la 5,9 gigawaţi, comparativ cu zero în prezent. Până în 2040, capacitatea instalată a parcurilor eoliene offshore va ajunge la 11 gigavaţi.

Citește și : POTOP în Grecia (VIDEO)! Oamenii s-au refugiat pe acoperişurile caselor

În pofida unei creşteri economice susţinute după căderea comunismului, cărbunele are o pondere de peste 70% în producţia de electricitate a Poloniei.