DISTRIBUIȚI
InfoMigrants

Polonia va creşte la 10.000 numărul soldaţilor săi desfăşuraţi la graniţa ţării pentru a-i ajuta pe grăniceri să împiedice migranţii să traverseze frontiera dinspre Belarus, a anunţat luni ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, citat de AFP, potrivit agerpres.   

Acest anunţ intervine în urma unei serii de incidente produse de-a lungul frontierei dintre Polonia şi Belarus, unde importante grupuri de migranţi au încercat să demoleze un gard de sârmă ghimpată ridicat recent de către autorităţile poloneze.


Citește și : Liga Arabă reacţionează la criza din Sudan

„Vom suplimenta cu încă 2.500 numărul soldaţilor pentru a ajuta corpurile de grăniceri. În curând, circa 10.000 de soldaţi vor asigura securitatea la frontieră”, a declarat Mariusz Blaszczak pe Twitter.

Încă din vară, mii de migranţi, în cea mai mare parte provenind din Orientul Mijlociu, au traversat sau au încercat să treacă frontiera dinspre Belarus în Polonia, ţară membră a UE.

Uniunea Europeană îl acuză pe preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko de orchestrarea transportării de migranţi din Orientul Mijlociu şi Africa la Minsk, cărora apoi le facilitează deplasarea spre frontierele cu Lituania, Letonia şi Polonia, ca represalii la sancţiunile economice instituite de UE împotriva regimului său.

În jur de şase migranţi au decedat în timp ce încercau să treacă frontierele externe ale Uniunii Europene.

Două noi incidente au fost raportate de poliţiştii de frontieră polonezi în acest weekend.

Doi soldaţi au trebuit să fie spitalizaţi duminică, după ce aproximativ 60 de migranţi au încercat să pătrundă cu forţa în Polonia, aruncând cu beţe şi pietre în forţele de securitate.

Citește și : Preşedintele Indoneziei cere înfiinţarea unui coridor pentru călătorii în Asia de Sud-Est

Un incident similar, în care au fost implicaţi aproximativ 70 de migranţi, a avut loc sâmbătă.

Varşovia, care intenţionează să construiască un zid la graniţă, a instituit stare de urgenţă în zona unde migranţii sunt prinşi ca într-o menghină între grănicerii belaruşi şi forţele de ordine poloneze care îi retrimit înapoi, potrivit organizaţiilor neguvernamentale.