DISTRIBUIȚI
EX-YU Aviation

Sindicatele companiei aeriene naţionale poloneze LOT, care cer majorări de salarii, au anunţat luni suspendarea grevei lor pe durată nedeterminată, anunţată pentru 1 mai, relatează AFP, potrivit agerpres.

Această mişcare a fost declarată ilegală de conducerea companiei şi confirmată de o decizie a instanţei.


Citește și : Afganistan : Cel puţin 37 de persoane, inclusiv 10 jurnalişti, au fost uciși în seria de atentate sângeroase

„Sindicatele Liniilor aeriene poloneze (LOT) au lua împreună hotărârea de a suspenda declanşarea grevei”, le-a declarat jurnaliştilor liderul sindicatului piloţilor LOT, Adam Rzeszot.

„Îi acordăm premierului (Mateusz) Morawiecki timpul pentru a lua poziţie faţă de preocupările salariale din cadrul grupului” controlat de stat, a adăugat el.

Adam Rzeszot a precizat că sindicatele îi dau premierului termen până la jumătatea lunii mai, după care vor decide dacă mai declanşează greva.

Mai mult de 900 de angajaţi dintr-un total de 1.600 de salariaţi ai LOT au participat la un referendum şi peste 800 dintre ei au votat pentru grevă.

Vineri, tribunalul regional din Varşovia a interzis provizoriu organizarea grevei până când va lua o decizie definitivă. Instanţa urmează să se pronunţe asupra chestiunii la 17 mai, potrivit agenţiei de presă PAP.

Citește și : Trump ar trebui să fie distins cu Premiul Nobel pentru Pace, apreciază Moon Jae-in

Sindicatele subliniază că această grevă este consecinţa celor trei ani de negocieri infructuoase cu conducerea asupra politicii salariale a grupului.

Anul trecut, LOT a transportat aproape şapte milioane de pasageri şi a obţinut un EBITDA (rezultat brut din exploatare) de 288 milioane de zloţi (68 de milioane de euro). Transportatorul polonez efectuează zilnic 350 de zboruri spre 90 de destinaţii din întreaga lume.