DISTRIBUIȚI

Câteva noi puncte de trecere a frontierei între Polonia şi Ucraina vor fi deschise în curând, a anunţat joi un oficial ucrainean, care a apreciat că regiunea Liov, din vestul Ucrainei, devine o adevărată ”poartă către Europa” pentru refugiaţii ucraineni, notează vineri thenews.pl., potrivit agerpres.

Maksim Kozîţki, care conduce administraţia militară regională Liov, a afirmat că ”este doar o chestiune de timp până când Ucraina devine membră a Uniunii Europene”.


Citeşte şi: SUA pregătesc o rezoluţie pentru a îndemna Iranul ‘să coopereze’ cu AIEA – Black News

‘De asemenea, lucrăm pentru a aduce infrastructura la standarde europene”, a adăugat el.

Kozîţki a scris pe aplicaţia Telegram că ‘Polonia finanţează cu 109 milioane de zloţi (24 milioane de euro) dezvoltarea punctului de trecere a frontierei pentru automobile între oraşul ucrainean Nîjankovici şi satul polonez Malhowice.

Mai mult, Ucraina construieşte o nouă legătură rutieră între Nîjankovici şi oraşul ucrainean Strii, proiectul fiind finanţat printr-un credit polonez.

Poliţia de frontieră poloneză a anunţat vineri că Polonia a primit 3,79 milioane de refugiaţi care au fugit de războiul din Ucraina, începând din 24 februarie.

Citeşte şi: Rămân încă multe întrebări cu privire la certificatele FALSE de vaccinare anti-Covid-19 CUMPĂRATE de vedete și afacerişti celebri – Black News

Joi, în Polonia au intrat în jur de 22.500 de refugiaţi din Ucraina, comparativ cu 21.500 în ziua precedentă. Majoritatea acestor refugiaţi sunt cetăţeni ucraineni, dar există şi numeroşi cetăţeni din alte ţări.

Preşedintele polonez Andrzej Duda a semnat în martie o lege privind asistenţa pentru refugiaţii care vin din Ucraina. În virtutea noului act normativ, persoanele respective beneficiază de şedere legală în Polonia şi au acces la educaţie, la asistenţă medicală şi beneficii sociale.