DISTRIBUIȚI
Getty, AFP

Polonia a anunţat miercuri că numărul cazurilor de contaminare cu noul coronavirus a depăşit pragul de 10.000, într-o săptămână în care a început relaxarea graduală a restricţiilor înaintea alegerilor prezidenţiale programate să aibă loc la 10 mai, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Polonia a fost una din primele ţări europene care a restricţionat sever activităţile publice şi a închis frontierele pentru a încerca să ţină sub control epidemia.


Citeşte şi: Egiptul trimite în SUA un avion plin cu ajutoare medicale

Miercuri, un ministrul adjunct al sănătăţii a afirmat că ‘a fost limitată într-o anumită măsură’ creşterea numărului de infectări. ‘Vedem în continuare creşteri. Ceea ce putem realiza este să le plafonăm. Dacă nu ar fi fost restricţiile, am fi putut avea 30.000-40.000 de persoane infectate’, a declarat Wojciech Andrusiewicz, purtător de cuvânt la Ministerului Sănătăţii, pentru presă.

Polonia a raportat de asemenea 404 decese, comparativ cu aproape 25.000 în Italia şi aproape 21.000 în Franţa.

În jur de 16-17% dintre cei infectaţi fac parte din personalul medical, a spus Andrusiewicz, un procent ce evidenţiază problemele din sectorul de sănătate subfinanţat.

Alegerile prezidenţiale au devenit un subiect controversat în timpul epidemiei, naţionaliştii conservatori aflaţi la putere insistând ca scrutinul să aibă loc la termen, în pofida rezistenţei opoziţiei.

Criticii acuză guvernul Partidului Lege şi Justiţie (PiS) că pune agenda politică proprie înaintea situaţiei sănătăţii publice. Potrivit sondajelor, actualul preşedinte Andrzej Duda, aliatul PiS, este creditat cu prima şansă în alegeri.

PiS încearcă să organizeze un vot prin corespondenţă în locul celui în secţii de vot, dar eforturile sale sunt împotmolite în proceduri parlamentare şi au fost criticate de sindicatele lucrătorilor poştali.

Miercuri, activişti ai filialei Greenpeace Polonia au reuşit, printr-o operaţiune ‘de comando’, să agaţe chiar în faţa ferestrelor biroului premierului Mateusz Morawiecki un banner uriaş împotriva ‘revenirii la normalitatea’ de dinaintea crizei coronavirusului, a relatat AFP.

‘Revenirea la normal = criză’, scria cu litere mari, albe, pe bannerul roşu (culorile naţionale), aluzie la expresia folosită frecvent de Morawiecki în ultimele zile pentru a-şi îndemna compatrioţii să respecte măsurile de izolare şi să poarte măşti de protecţie pentru a ‘reveni la normal’ cât mai curând posibil.

Citeşte şi: Trump îi urează ‘mult noroc’ lui Kim Jong Un, neştiind dacă este bolnav

‘Despre ce situaţie normală este vorba?’, a întrebat directorul de programe al Greenpeace Polonia, Pawel Szypulski, care urmărea operaţiunea de pe cealaltă parte a bulevardului.

‘De planuri de construire de noi mine de cărbune şi de centrale pe cărbune şi gaz natural? De extinderea fermelor industriale şi de tăieri de păduri?’, a continuat activistul, cerând guvernului polonez să urmeze exemplul unor ţări ca Finlanda şi Noua Zeelandă care vor să iasă din criza provocată de pandemie adoptând un alt model economic, cel al ‘statului providenţă verde’.

Militarii care asigură protecţia sediului guvernului nu au împiedicat instalarea bannerului, limitându-se să blocheze unul din camioanele de pe care activiştii l-au desfăşurat, şi să cheme poliţia, care l-a legitimat pe şofer.