DISTRIBUIȚI
WGME

Cel puţin 3 persoane au murit şi alte 21 au fost rănite, după ce un bloc de locuinţe cu trei etaje s-a prăbuşit în Poznan, vestul Poloniei, probabil ca urmare a unei explozii de gaz, au anunţat pompierii, informează duminică AFP.

„Am scos de sub dărâmături trei corpuri neînsufleţite. Alte 21 de persoane au fost rănite, dintre care trei grav”, a anunţat Slawomir Brandt, purtătorul de cuvânt al pompierilor din Poznan. „Continuăm căutările. Este posibil să mai găsim oameni sub dărâmături”, a adăugat el, conform agerpres.


Potrivit şefului pompierilor din Poznan, Andrzej Bartkowiak, citat de agenţia PAP, ar mai putea fi o persoană acoperită de mormanul de cărămizi.

Clădirea s-a surpat la orele locale 07:50 (06:50 GMT).

Citește și : Siria : Forțele guvernamentale „au avansat pe mai multe direcţii” în Ghouta Orientală

„Dat fiind nivelul distrugerilor, s-a admis provizoriu că ar putea fi vorba de o explozie de gaz”, a declarat la postul de televiziune TVN24 purtătorul de cuvânt al pompierilor din Polonia.

A fost demarată o anchetă.