DISTRIBUIȚI
Bring Me The News

Procesul împotriva fostului poliţist Derek Chauvin, inculpat pentru uciderea afro-americanului George Floyd, va începe, după cum era prevăzut, pe data de 8 martie, însă co-acuzaţii săi vor fi judecaţi împreună la sfârşitul lui august, a dispus un judecător într-o decizie dată publicităţii marţi, informează AFP, potrivit agerpres.  

Acuzarea şi apărarea au cerut o amânare a începerii procesului împotriva celor patru poliţişti, în special din cauza pandemiei de COVID-19.


Citește și : OMS nu caută în China vinovații pentru răspândirea coronavirusului

Chiar şi în cea mai mare sală a tribunalului din Minneapolis „ar fi imposibil să se respecte regulile de distanţare fizică în cazul unui proces comun”, a recunoscut judecătorul Peter Cahill în decizia sa. Cu toate acestea, el a ordonat menţinerea la data prevăzută a procesului împotriva lui Derek Chauvin, 44 de ani, care a a stat timp de peste opt minute cu genunchiul pe gâtul lui George Floyd, pe 25 mai, în Minneapolis.

Foştii săi colegi Alexander Kueng, Thomas Lane şi Tou Thao, inculpaţi pentru complicitate, „vor fi judecaţi împreună începând cu 23 august”, a adăugat el.

Cei patru poliţişti, care cereau să fie judecaţi separat, au fost cu toţii eliberaţi sub cauţiune. În schimb, acuzaţia a pledat pentru un proces unic, pentru a nu amplifica trauma apropiaţilor şi costul pentru contribuabili.

Citește și : UE grăbește lansarea noii generații de sateliți Galileo

În documente judiciare, acuzaţii au pledat în sensul că au făcut uz în mod rezonabil de forţă în faţa unui bărbat care opunea rezistenţă. Însă neconcordanţe au apărut între ei şi acum cei patru par să pună unul pe seama altuia responsabilitatea pentru tragedie.

Calvarul lui George Floyd, filmat şi postat online de o trecătoare, a suscitat un val de emoţie dincolo de frontierele americane şi a determinat milioane de persoane să iasă în stradă pentru a cere reformarea poliţiei şi sfârşitul inechităţilor rasiale.