DISTRIBUIȚI
afp

Poliţia egipteană a ucis 14 presupuşi terorişti în oraşul Arish (nord-est) după atacurile de miercuri asupra a două posturi de control din această zonă care au provocat moartea a opt agenţi, a informat Ministerul de Interne, citat de EFE, potrivit agerpres.

Într-un comunicat difuzat joi dimineaţa, ministerul a precizat că poliţia „a continuat urmărirea elementelor teroriste” care au comis atacul şi a reuşit depistarea acestora într-o casă părăsită dintr-un cartier al localităţii Arish.


Citeşte şi: Aproape 150.000 de migranţi au fost arestaţi luna trecută la frontiera de sud a SUA

„Teroriştii au deschis focul asupra forţelor” de securitate, care au răspuns şi au ucis 14 dintre aceştia, confiscând totodată trei bombe, două centuri explozive şi 14 puşti automate, mai arată textul menţionat.

Parchetul pentru Securitate Naţională investighează faptele.

Jihadiştii din gruparea Stat Islamic (SI) au atacat miercuri forţele de securitate egiptene la un post de control din Arish, în ziua când musulmanii sărbătoreau sfârşitul Ramadanului.

Ministerul de Interne a recunoscut într-un comunicat moartea a opt poliţişti şi a arătat că cinci terorişti au fost ucişi.

Două surse de securitate au indicat agenţiei EFE că în atacuri au murit 14 poliţişti, cifră neconfirmată oficial, şi 4 terorişti.

Citeşte şi: Protestatarii din Sudan resping dialogul cu puterea. Numărul morţilor a ajuns la 108

SI a revendicat acţiunea într-un comunicat difuzat de agenţia Amaq, legată de gruparea jihadistă, prin intermediul reţelei Telegram.

Potrivit informaţiei, a cărei autenticitate nu a putut fi verificată, SI a atacat un post de control din zona Al Sabil şi a realizat un al doilea asalt într-o zonă apropiată pentru „a abate atenţia” armatei şi a da astfel timp suficient teroriştilor să fugă.

Nordul Sinaiului este baza operaţiunilor grupării Wilayat Sina afiliate SI, care a revendicat zeci de atacuri în ultimii ani.

Armata şi poliţia din Egipt desfăşoară o ofensivă contra terorismului în Nordul Sinaiului care a cauzat sute de decese în ultimul an, conform cifrelor oficiale.