DISTRIBUIȚI
abc news

Anchetatorii din California l-au descoperit pe bărbatul pe care îl suspectează că este aşa-numitul „Golden State Killer” comparând mostre de ADN de la locul crimei cu informaţii de pe site-urile de genealogie pe care oamenii le folosesc pentru a-şi descoperi ascendenţa, a declarat joi un procuror, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Fostul agent de poliţie Joseph James DeAngelo, de 72 de ani, a fost arestat marţi în faţa locuinţei sale din Sacramento în care trăieşte de cel puţin două decenii, nu departe de locul în care s-au produs primele opt crime pe care este acuzat că le-a comis în urmă cu 40 de ani.


Citeşte şi: Summitul inter-coreean: ‘Acum începe o nouă istorie’ (Kim Jong Un)

DeAngelo, descris de vecini drept un excentric şi un solitar cu accese ocazionale de furie, este suspectat în total de 12 crime. De asemenea, el este acuzat că a comis 45 de violuri şi zeci de jafuri într-o perioadă de zece ani din anii ’70 şi ’80 în nu mai puţin de zece districte din California.

La momentul anunţării arestării sale, miercuri, autorităţile au precizat că numele lui DeAngelo nu a apărut niciodată printre suspecţi înainte de săptămâna trecută, când a apărut o potrivire de ADN. Oficialii nu au dezvăluit iniţial cum a ajuns investigaţia la DeAngelo, al cărui ADN nu a fost prelevat anterior.

Însă joi adjunctul procurorului districtual pentru comitatul Sacramento, Steve Grippi, a declarat că detectivii au restrâns căutarea folosind informaţii genetice disponibile prin intermediul site-urilor comerciale care alcătuiesc genealogii pentru clienţii care le trimit mostre ADN pentru analiză.

Citeşte şi: ‘Bărbaţii-n negru’ au alergat pe lângă maşina liderului de la Phenian

Confirmând informaţiile difuzate mai întâi de ziarul Sacramento Bee, Grippi a spus că anchetatorii au comparat mostre de ADN lăsate de autor la un loc al crimei cu profilele genetice de pe site-urile de genealogie, căutând similitudini.

El nu a precizat dacă site-urile au oferit informaţiile voluntar sau au fost obligate printr-un mandat de percheziţie sau o citaţie.

Detectivii au urmărit arborii genealogici ai profilelor apropiate, căutând rude de sânge care se potrivesc profilului aproximativ al criminalului. Procesul în cauză a dus la apariţia unui indiciu în urmă cu o săptămână, care trimitea către DeAngelo plecând de la vârsta şi locul în care trăia în perioada atacurilor, a spus Grippi.

Anchetatorii l-au găsit pe DeAngelo l-au plasat sub supraveghere şi au obţinut ADN-ul său de pe un obiect aruncat, găsind o potrivire cu o mostră de ADN de la un loc al crimei. O a doua mostră, care s-a dovedit a fi decisivă, a fost colectată de la el câteva zile mai târziu şi luni a venit verdictul final privind o potrivire certă.

Citeşte şi: Putin a semnat decretul prin care pune Rusia pe picior de război

Autorităţile nu au dezvăluit cine sunt rudele al căror ADN a contribuit la rezolvarea cazului. Se ştie că DeAngelo are cel puţin doi copii adulţi.

DeAngelo urmează să apară vineri pentru prima dată în faţa tribunalului competent din Sacramento, prilej cu care vor fi anunţate cele două capete de acuzare pentru crimă.

Joi, detectivii de la departamentul şerifului şi agenţii FBI au petrecut mai multe ore cercetând locuinţa sa modestă din suburbia Citrus Heights a oraşului Sacramento şi au sondat pământul din curte pentru a depista semne de săpat.

Totuşi, a declarat lt. Paul Belli, detectiv la omucideri care lucrează pentru departamentul şerifului, „nu există motive să credem că sunt cadavre îngropate acolo”.

El a precizat că printre obiectele ridicate din casă sunt computere şi arme de foc.

Citeşte şi: Comisia Europeană ‘trage de urechi’ Bucureştiul pentru iniţiativa de a-şi muta ambasada din Israel

Anchetatorii au căutat şi articole vestimentare care l-ar putea lega pe suspect de unele crime, precum măşti de schi sau mănuşi purtate în timpul atacurilor, sau bijuterii, permise de conducere şi alte efecte personale luate de la victime ca trofee, a mai spus Belli.

El a mai afirmat că se îndoieşte că vor fi identificate noi victime ale suspectului, întrucât nu au apărut noi potriviri în bazele de date ADN.

Vecinul său Paul Sanchietti, de 58 de ani, a declarat că a fost cuprins de fiori când a aflat că DeAngelo, care trăia la patru case distanţă, a fost arestat sub suspiciunea că ar fi criminal în serie.

În cei 20 de ani de când sunt vecini, Sanchietti spune că îşi aduce aminte să fi schimbat câteva cuvinte doar de două ori cu DeAngelo.

„Pur şi simplu simţeam că vrea să fie lăsat în pace”, a spus Sanchietti despre DeAngelo, despre care a mai spus că avea reputaţia că avea izbucniri nervoase foarte sonore. „Îl vedeai afară pe alee lucrând la maşină sau făcând altceva şi se lansa în aceste tirade sonore”, a declarat el pentru Reuters, precizând totuşi că nu ştia ca DeAngelo să fi avut vreodată probleme cu legea.