DISTRIBUIȚI
oyster.com

Poliţişti din statul Jalisco din vestul Mexicului au fost puşi sub anchetă după dispariţia, la 31 ianuarie, a trei cetăţeni italieni care, potrivit unui apropiat al acestora, au fost arestaţi de poliţia locală, informează miercuri AFP, potrivit agerpres.

Procurorul statului Jalisco, Raul Sanchez, a anunţat marţi într-o conferinţă de presă că, în cadrul anchetei, 33 de membri ai poliţiei din localitatea Tecalitlan vor fi duşi în capitala statului, Guadalajara.


Citeşte şi: Opoziția siriană condamnă ‘baia de sânge’ comisă de regimul sirian în Ghouta şi ameninţă să se retragă de la negocierile de pace ale ONU

Între timp, alţi poliţişti din statul Jalisco vor asigura securitatea în Tecalitlan, situat în sudul statului şi care numără 16.500 de locuitori.

Cei trei italieni dispăruţi sunt membri ai aceleiaşi familii: un bărbat cu fiul şi nepotul său, având vârste de 60, 25 şi 29 de ani. Ei se aflau în Mexic în calitate de turişti şi au fost văzuţi ultima dată la 31 ianuarie în Tecalitlan, la circa 600 de kilometri vest de Mexic, a precizat un apropiat al lor, Mario de Vita, şi el nepot al sexageranului dispărut.

Ultima dată când de Vita a avut veşti de la cei trei membri ai familiei sale, aceştia fuseseră arestaţi de poliţie într-o benzinărie, a precizat el pentru AFP. ‘Ei au avut timpul să trimită un mesaj vocal’ pentru a-i spune unui alt membru al familiei, care nu era cu ei, ‘să rămână la hotelul său’, a relatat de Vita.

A doua zi, el a depus o plângere pentru dispariţie la Parchetul din Jalisco.