DISTRIBUIȚI
- Pledge Times

Politicieni de dreapta din partidele Alternativa pentru Germania (AfD, Germania), Adunarea Naţională (RN, Franţa) şi Lege şi Justiţie (PiS, Polonia) au felicitat-o pe Giorgia Meloni pentru victoria partidului său, Fratelli d’Italia (FdI), în alegerile parlamentare desfăşurate duminică în Italia, relatează Reuters şi DPA, potrivit agerpres.

”Sărbătorim cu Italia!”, a scris parlamentara AfD Beatrix von Storch pe Twitter, duminică noaptea. ”Suedia în nord, Italia în sud: guvernele de stânga sunt de domeniul trecutului”, a adăugat ea.


Citește și : Ucraina critică Iranul pentru livrări de arme către Rusia

La rândul său, premierul polonez Mateusz Morawiecki (PiS) a postat pe Twitter, succint: ”Felicitări @Giorgia Meloni”.

Eurodeputatul francez Jordan Bardella, din partidul francez Adunarea Naţională, condus de Marine Le Pen, a apreciat că italienii i-au dat preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ”o lecţie de umilinţă”. ”Nicio ameninţare de niciun fel nu poate stopa democraţia”, a scris Bardella pe Twitter.

Von der Leyen a spus săptămâna trecută că executivul comunitar dispune de instrumente pe care le poate folosi dacă Italia nu reuşeşte să urmeze regulile UE sub un guvern de extremă dreapta.

Tot pe Twitter a reacţionat şi lidera RN, Marine Le Pen: ”Poporul italian a decis să-şi ia destinul în mâini prin alegerea unui guvern suveranist şi patriotic. Felicitări pentru Giorgia Meloni şi (liderul partidului Liga) Matteo Salvini pentru că prin obţinerea acestei mari victorii s-au opus ameninţărilor unei Uniunii Europene arogante şi antidemocratice”.

”Felicitări Giorgiei Meloni, lui Matteo Salvini şi lui Silvio Berlusconi (liderul partidului Forza Italia) pentru alegerile de astăzi! În aceste vremuri dificile, avem nevoie mai mult ca oricând de prieteni care împărtăşesc o viziune şi o abordare comune în legătură cu provocările Europei”, a scris pe Twitter Balazs Orban, consilier politic al premierului ungar Viktor Orban.

Citește și : Polonia NU va adăposti ruşi care încearcă să fugă de mobilizarea parţială din ţara lor

Liderul partidului spaniol Vox, Santiago Abascal, a opinat că ”Giorgia Meloni a arătat calea către o Europă mândră, liberă, a naţiunilor suverane capabile să coopereze pentru securitatea şi prosperitatea tuturor”.

FdI a obţinut între 22% şi 26% din voturi, în timp ce partenerii săi de coaliţie, Liga de extremă dreapta a lui Matteo Salvini şi partidul conservator Forza Italia al lui Silvio Berlusconi, au câştigat între 8,5% şi 12,5%, respectiv între 6 şi 8% din voturi, potrivit sondajului institutului Opinio realizat pentru televiziunea naţională RAI.