DISTRIBUIȚI
Emerging Europe

Politica Uniunii Europene privind migraţia încalcă adesea legea internaţională, a declarat un expert german în domeniu, cu două zile înainte de împlinirea a 70 de ani de la adoptarea Convenţiei de la Geneva privind Statutul Refugiaţilor, relatează luni dpa, potrivit agerpres

„Acest prilej trebuie să fie un avertisment şi un stimulent şi trebuie să le reamintească europenilor că au o obligaţie faţă de refugiaţi”, a declarat Petra Bendel, preşedintă a Consiliului de experţi al Germaniei în migraţie şi integrare, înaintea aniversării de miercuri.


Citește și : SUA vor continua raidurile aeriene în sprijinul trupelor afgane dacă talibanii nu-şi opresc ofensiva

Bendel, profesoară de ştiinţe politice la Universitatea Erlangen-Nurnberg, a subliniat că politica UE privind migraţia încalcă „frecvent” obligaţiile legale, de exemplu când bărcile cu refugiaţi care se apropie de insulele greceşti sunt împinse înapoi spre Turcia.

În plus, migranţii care încearcă să ajungă în Europa prin Marea Mediterană sunt interceptaţi de garda de coastă libiană sprijinită de UE şi transportaţi înapoi în Libia.

„Este un element central al Convenţiei acela că oamenii nu trebuie returnaţi în ţările în care nu sunt în siguranţă”, a spus Bendel.

Citește și : SUA merg în direcția greșită în ce privește COVID-19, avertizează Fauci

Ea a atras atenţia, de asemenea, că şi condiţiile inumane din taberele de migranţi de pe insulele greceşti, precum cele din Lesbos, reprezintă o încălcare a Convenţiei.

Convenţia ONU privind Statutul Refugiaţilor, care a fost adoptată pe 28 iulie 1951, este piatra de temelie a legii internaţionale privind refugiaţii. Aceasta garantează protecţie pentru persoanele care sunt persecutate în ţara lor „din motive de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau pentru opinie politică”.