DISTRIBUIȚI
efe

Poliţia spaniolă a anunţat duminică destructurarea unui atelier ilegal pentru fabricarea de arme imprimate în 3D în Tenerife, în Arhipelagul Canare din Atlantic, un caz fără precedent în Spania, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Ar fi vorba de „primul atelier ilegal de fabricare de arme (prin imprimare) în 3D din Spania”, conform comunicatului poliţiei, care a mai precizat că a fost arestată o persoană, a cărei identitate nu a fost dezvăluită, pentru presupuse delicte precum deţinere ilegală de arme şi a unui depozit de explozivi.


Citește și : Prinţii William şi Harry au fost văzuţi discutând la încheierea funeraliilor bunicului lor Philip

La percheziţiile efectuate în atelier, la Santa Cruz de Tenerife, poliţiştii au confiscat „două imprimante 3D, 11 bobine de filament pentru imprimantă 3D şi numeroase dispozitive informatice utilizate pentru fabricarea” de arme, se arată în comunicat.

Poliţiştii au găsit de asemenea numeroase piese de arme fabricate cu ajutorul imprimantelor 3D, manuale de utilizare a armelor şi „substanţe chimice care pot fi folosite în crearea de dispozitive explozive”, ceea ce a necesitat participarea unei echipe de genişti a poliţiei.

În timpul operaţiunii, poliţiştii au văzut una dintre imprimante în plină funcţionare, imprimând o carcasă de armă, care era practic terminată, precizează comunicatul.

Poliţia a destructurat atelierul în septembrie, însă tribunalul însărcinat cu ancheta a ţinut secret acest caz din cauza derulării investigaţiei.

Citește și : Portugalia a început campania de vaccinare a profesorilor