DISTRIBUIȚI

Autorităţile din Mexic au descoperit miercuri 20 de cadavre, dintre care 17 carbonizate, lângă oraşul Nuevo Laredo, în apropiere de frontiera cu SUA, a declarat o sursă din cadrul serviciilor de securitate, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Cinci vehicule incendiate au fost găsite lângă cadavre în statul Tamaulipas, nordul Mexicului, a declarat oficialul într-un comunicat, fără a oferi alte detalii.


Tamaulipas a devenit unul dintre cele mai violente state din Mexic din cauza prezenţei bandelor care luptă pentru controlul asupra traficului de droguri, rachetelor furate şi exploatarea migranţilor. Sute de cadavre au fost găsite în ultimii ani ca urmare a acţiunilor armatei împotriva cartelurilor drogurilor, ceea ce a condus la o intensificare a conflictului sângeros.

Citește și : SUA nu au prezentat până acum Rusiei nicio dovadă reală privind presupusa ei ingerinţă în alegerile americane (Riabkov)