DISTRIBUIȚI
Infooggi

Poliţia italiană a anunţat miercuri că a arestat un grup de anarho-terorişti acuzat că a sabotat reţele de supraveghere ale poliţiei şi antene radio-TV, precum şi de proteste violente împotriva deschiderii de noi centre pentru migranţi, informează DPA, scrie agerpres.

Celula anarhistă avea sediul la Bologna, au informat procurorii antiterorism din acest oraş, precizând că şapte persoane au fost plasate în arest preventiv.


Citește și : Merkel UITĂ de atacurile hackerilor ruși și vrea îmbunătățirea relațiilor cu Moscova

Alţi cinci membri ai celulei au primit interdicţie de a părăsi Bologna, iar patru dintre ei au obligaţia de a se prezenta zilnic la poliţie.

Conform procurorilor, gruparea s-a aflat în spatele unui atac prin incediere la Bologna în decembrie 2018 împotriva unor antene radio-TV, unele dintre ele folosite de poliţie pentru ascultări telefonice şi supraveghere audio-video.

Autorii atacului au lăsat scris pe un zid următorul mesaj: ‘Închideţi antenele, redeşteptaţi conştiinţa solidarităţii cu anarhiştii încarceraţi şi monitorizaţi’.

Citește și : Vietnamul nu mai are niciun caz nou de coronavirus

Potrivit agenţiei europene Europol, Italia, Grecia şi Spania sunt ‘epicentrul activităţii de extremă stânga şi anarhist-teroriste din Uniunea Europeană’.

În 2018, în UE au fost plănuite, executate sau dejucate 34 de atacuri ale unor terorişti de extremă stânga sau anarhişti, în legătură cu care au fost operate 34 de arestări, a indicat Europol în cel mai recent raport, publicat în luna iunie.