DISTRIBUIȚI
dpa

O echipă de investigaţie specială efectuează cercetări după ce 155 de dispozitive de stocare a unor date folosite ca dovezi împotriva unei presupuse reţele de pornografie infantilă au dispărut din depozitul din centrul Germaniei unde erau ţinute probele poliţiei, relatează vineri dpa, potrivit agerpres.

Herbert Reul, ministrul de interne din landul Renania de Nord Westfalia, a declarat, joi, că situaţia este ”catastrofală'” şi un „eşec al poliţiei”. Asociaţia ofiţerilor germani de aplicare a legii a numit acest incident drept o „catastrofă” pentru poliţie.


Citește și: Chiar dacă Trump a anunțat retragerea totală, SUA mențin 200 de soldați în Siria

Poliţia investiga un caz care a fost descoperit în ianuarie şi în care trei bărbaţi sunt acuzaţi de abuz sexual asupra a cel puţin 31 de copii cu vârsta între de 4 şi 13 ani timp de 10 ani în oraşul german Luegde şi de deţinere de înregistrări pornografice.

Anchetatorii au confiscat iniţial 13.000 de fişiere care conţineau pornografie infantilă, reprezentând 14 terabiţi din spaţiul de stocare.

O valiză de aluminiu care conţinea cele 155 de dispozitive – care reprezintă aproximativ 0,7 terabiţi din date – a fost văzută ultima oară pe 20 decembrie, dar absenţa acesteia nu a fost anunţată până la 30 ianuarie, ziua în care poliţia a făcut cazul public.

Doar trei dintre CD-urile lipsă au fost evaluate şi nimic suspect nu a fost găsit pe acestea. Dar nu se poate şti ce se află pe celelalte 152 de CD-uri şi DVD-uri dispărute.

Citește și: Fiii lui El Chapo sunt inculpați și ei pentru trafic de droguri

În afară de pierdere, ministrul regional a criticat şi modul în care au fost gestionate dovezile. Dispozitivele de date tratate ca probe ar trebui copiate imediat, a spus el. Dar există copii doar ale celor trei CD-uri verificate.

„Trebuie să fim clari aici, vorbind despre eşecul poliţiei”, a afirmat Herbert Reul. „Întreaga situaţie mă lasă fără cuvinte”, a menţionat el. Ministrul german a promis deja că investigatorul special nu va lăsa „nicio piatră neîntoarsă” în căutarea fişierelor dispărute.