DISTRIBUIȚI

Poliţia germană a făcut publice vineri două fotografii în care apare un suspect din ancheta privind incendierea unei clădiri din Berlin a autorităţii pentru prevenirea bolilor infecţioase, Institutul Robert Koch (RKI), incident produs anul trecut, transmite dpa, potrivit agerpres.

Anchetatorii sunt în căutarea unui bărbat tânăr sau de vârstă mijlocie, care ar fi trimis o mărturie pe e-mail dintr-un internet cafe din Berlin după atacul asupra clădirii respective.


Citeşte şi: Un angajat CNN povestește cum s-a construit PROPAGANDA de ‘răsturnare’ a lui Trump – VIDEO – Black News

Potrivit poliţiei, respectiva clădire se află în districtul Tempelhof-Schoeneberg, în partea de sud a Berlinului, sediul principal al Institutului Robert Koch fiind situat într-o zonă din nord-vestul capitalei germane.

”Omul care apare în fotografii, potrivit informaţiilor actuale, a trimis mesajul pe e-mail”, a explicat poliţia.

În octombrie anul trecut, asupra sediului RKI au fost aruncate sticle incendiare, pe fondul creşterii nemulţumirii populaţiei faţă de modul de gestionare a pandemiei de COVID-19 la nivel federal şi regional.

Vezi şi: America este ŞOCATĂ! Un puşti de 13 ani a fost OMORÂT de poliţişti – VIDEO – Black News

Poliţiştii au bănuit că atacul, în care nimeni nu a fost rănit, a avut motivaţie politică.

În noaptea atacului, un agent de pază a văzut mai multe persoane şi a declarat că asupra clădirii au fost aruncate sticle conţinând un lichid inflamabil. El a reuşit să stingă flăcările, dar suspecţii au fugit.