DISTRIBUIȚI
Toronto Star

Poliţia federală canadiană a suspendat joi un contract cu o companie cu legături cu Beijingul şi care furnizează echipamente radio, după ce informaţia privind încheierea acestui contract a stârnit un val de critici mai devreme săptămâna aceasta, informează vineri AFP, potrivit agerpres

Contractul în valoare de jumătate de milion de dolari canadieni pentru un sistem menit să securizeze comunicaţiile radio terestre ale Jandarmeriei Regale a Canadei (GRC) fusese acordat companiei Sinclair Technologies, cu sediul în Canada, dar controlat din 2017 de societatea chineză Hytera Communiations.


Citește și : Armata poloneză are în vedere să convoace circa 200.000 de civili pentru instrucţie militară

„GRC a suspendat contractul”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al ministrului pentru Siguranţă Publică, Marco Mendicino.

Întrebat în legătură cu acest subiect săptămâna aceasta, prim-ministrul canadian Justin Trudeau s-a declarat „îngrijorat” şi a invocat atenţionările agenţiilor de securitate canadiene împotriva „ingerinţelor străine în instituţiile şi structurile noastre”.

Agenţiile de securitate canadiene au atenţionat împotriva „ingerinţelor străine în instituţiile şi structurile noastre”, a subliniat prim-ministrul canadian. Aceasta nu îi împiedică pe responsabilii canadieni să „semneze contracte al căror nivel de securitate este suspect pentru operaţiunile noastre şi securitatea naţională a instituţiilor noastre, precum poliţia federală a Canadei”, a continuat Trudeau. „Vom urmări acest dosar”, a insistat premierul canadian, care a promis că va garanta că tehnologiile de comunicare utilizate de guvern şi de agenţiile sale vor fi securizate.

Hytera Communications este deţinută în parte de guvernul chinez şi produsele sale sunt interzise spre vânzare în SUA.

Această decizie a Washingtonului a venit să accentueze îngrijorările Canadei în ceea ce priveşte un potenţial acces al Chinei la comunicaţiile poliţiei federale, într-un context de tensiuni între cele două ţări.

Liderul opoziţiei conservatoare din Canada, Pierre Poilievre, a calificat afacerea drept „gafă uluitoare” ce aminteşte de „un roman de spionaj, chiar dacă personajele din aceste romane nu pot fi atât de incompetente”.

Citește și : Papa Francisc a început să plângă când a menţionat suferinţa ucrainenilor, în timpul unei rugăciuni

Agenţia americană de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor, care consideră Hytera o ameninţare la adresa securităţii naţionale a SUA, a interzis în noiembrie vânzarea noilor produse ale acesteia pe piaţa americană, precum şi ale companiei Huawei.

De asemenea, compania Hytera este urmărită în SUA de concurentul său american Motorola, care o acuză de spionaj industrial, acuzaţie respinsă de Hytera.