DISTRIBUIȚI

Trei plicuri similare, dintre care unul conţinea o pudră albă suspectă, erau examinate marţi după-amiază de poliţie la sediul parlamentului scoţian, o parte a imobilului fiind evacuat din cauza acestui incident, transmite Reuters, conform agerpres.

Plicurile au fost adresate parlamentarilor conservatori Liz Smith, Jamie Halcro-Johnston şi Edward Mountain, conform unei surse din legislativul scoţian. O parte a clădirii care găzduieşte această instituţie a fost evacuată.


La locul incidentului se află echipaje ale poliţiei şi pompierilor din Edinburgh.

Citeşte şi: Parlamentul scoţian a fost EVACUAT după primirea câtorva colete suspecte

Parlamentarul Edward Mountain a declarat pentru BBC Scotland că plicurile respective păreau a fi invitaţii la recepţia de marcare a 200 de ani de la fondarea publicaţiei scoţiene Inverness Courier. El nu a observat nimic neobişnuit în legătură cu plicul sosit pe numele său, însă ulterior a aflat că pachetul primit de colegul său Jamie Halcro-Johnston conţinea o pudră albă.

”Incidentul a implicat descoperirea unor pachete suspecte în clădirea MSP. Ca măsură preventivă, clădirea a fost evacuată şi rămâne închisă. Nicio altă zonă a zonei Holyrood nu este afectată în prezent şi parlamentul rămâne deschis pentru public”, se menţionează într-o declaraţie a legislativului scoţian.

Anterior, agenţia de presă Reuters anunţase că parlamentul scoţian a fost evacuat marţi după ce un membru al legislativului de la Edinburgh a primit un pachet suspect.

Corespondentul BBC în Scoţia, Andrew Kerr, a scris pe Twitter că pachete suspecte conţinând un praf de culoare albă au fost trimise parlamentarilor conservatori Liz Smith, Jamie Halcro-Johnston şi Edward Mountain.