DISTRIBUIȚI
cnn

Poliţia cubaneză a întrerupt sâmbătă un marş în favoarea drepturilor LGBT (lesbiene, homosexuali, bisexuali şi transsexuali) organizat ca o alternativă – fără autorizaţie – la tradiţionala defilare anuală Gay Pride, anulată la începutul săptămânii de către autorităţi, potrivit AFP şi Reuters, scrie agerpres.

Scandând „Da, este posibil!”, manifestanţii au reuşit să parcurgă doar 400 de metri de-a lungul celebrului bulevard Paseo del Prado din Havana, după care au fost dispersaţi de poliţie.


Citește și : Preşedintele iranian face apel la unitate pentru a combate presiunea provocată de sancțiunile impuse de SUA

Ei intenţionau să protesteze împotriva anulării tradiţionalei „conga”, organizată în fiecare an în cadrul Zilei împotriva homofobiei şi a fobiei împotriva transexualilor de către Centrul naţional pentru educaţie sexuală (Cenesex), sub patronajul Ministerului Sănătăţii cubanez.

Cel puţin trei protestatari care au refuzat să se supună au fost arestaţi, potrivit jurnaliştilor AFP.

Apelul de a participa la acest marş a fost lansat pe reţelele sociale sub sloganul „Să mărşăluim fără visuri, pentru diversitate, pentru o Cubă diversă”.

Săptămâna aceasta, Cenesex, condus de deputata Mariela Castro, fiica fostului şef al statului şi prim-secretar al Partidului comunist (partid unic la putere) anunţase că marşul „conga” nu va mai avea loc.

Decizia a fost justificată de „noile tensiuni în contextul internaţional şi regional” care afectează viaţa de zi cu zi a Cubei, fără alte precizări, Cenesex cerând să fie respectate apelurile oficiale.

Citește și : Palestinienii cer eliminarea imaginilor în care apare Ierusalimul din videoclipurile promoţionale ale Eurovisionului

În pofida absenţei un parade oficiale, Ziua împotriva homofobiei se desfăşoară din 7 până în 23 mai cu aproximativ 30 de activităţi planificate în capitala cubaneză şi în oraşul Camagüey.

Proiectul noii Constituţii cubaneze prevedea autorizarea căsătoriei între persoanele de acelaşi sex, măsură care a fost abandonată înainte de intrarea acesteia în vigoare în luna martie.