DISTRIBUIȚI

Poliţia antiteroristă britanică a anunţat miercuri că a arestat un bărbat implicat în atacurile cu bombă comise în 1974 în două baruri din Birmingham şi soldate cu 21 de morţi, cea mai gravă acţiune de acest fel de pe teritoriul britanic în timpul celor 30 de ani de conflict din Irlanda de Nord, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Poliţia comitatului West Midlands a precizat că ofiţerii antiterorism au arestat un bărbat în vârstă de 65 de ani la locuinţa sa din Belfast în legătură cu aceste atacuri.


Citeşte şi: Hong Kong, Paris şi Zurich sunt cele mai scumpe oraşe din lume

”Bărbatul a fost arestat în conformitate cu legea privind terorismul, iar locuinţa sa a fost percheziţionată. El va fi interogat la o secţie de poliţie din Irlanda de Nord”, indică o declaraţie a poliţiei.

Atacurile au avut loc pe 21 noiembrie 1974 în pub-urile Mulberry Bush şi The Tavern din Birmingham (centrul Angliei).

Deşi se crede că organizaţia paramilitară Armata Republicană Irlandeză (IRA) a plantat explozibilul, aceasta nu a revendicat niciodată atacurile.

Aceste atacuri, soldate şi cu 180 de răniţi, au cauzat cea mai mare pierdere de vieţi omeneşti de pe teritoriul britanic din timpul conflictului de aproape 30 de ani din Irlanda de Nord, în care s-au confruntat naţionaliştii catolici, susţinători ai reunificării insulei Irlanda, şi unioniştii protestanţi ce doreau rămânerea provinciei în interiorul Regatului Unit.

Citeşte şi: Jeremy Corbyn a fost reprimit în Partidul Laburist

Încheierea conflictului a fost consfinţită de Acordul din Vinerea Mare, din 1998.

În unul dintre cele mai notorii eşecuri ale justiţiei din Regatul Unit, şase bărbaţi irlandezi au fost ulterior condamnaţi în mod eronat pentru atacurile de la Birmingham şi au stat 16 ani în spatele gratiilor, până în 1991, când au fost achitaţi şi eliberaţi. Unul dintre indivizii condamnaţi din greşeală a declarat că poliţie avusese informaţii despre iminenţa atacurilor, dar nu a reacţionat adecvat pentru a le împiedica.