DISTRIBUIȚI
Reuters

Aproape 600 de suspecţi de apartenenţă la grupări axate pe traficul de droguri au fost arestaţi în decursul unei săptămâni în mai multe comitate din Regatul Unit, a informat marţi National Crime Agency (NCA, Agenţia Naţională de Combatere a Criminalităţii), transmite EFE, potrivit agerpres.

Potrivit sursei citate, forţele de ordine din diferite comitate britanice au confiscat cocaină în valoare de 176.780 lire (201.529 euro), 312.649 lire (356.419 euro) bani lichizi şi 46 de arme.


Citeşte şi: Trump este deschis unui dialog cu Iranul şi aşteaptă primul pas al Teheranului

NCA a estimat la aproape 2.000 numărul grupărilor din principalele oraşe care exploatează tineri pentru a vinde droguri în diferite localităţi din Marea Britanie.

Agenţia menţionată a precizat că operaţiunea s-a desfăşurat între 13 şi 20 mai şi că lupta contra acestor grupări reprezintă o prioritate naţională.

În total, aproape 600 de persoane au fost arestate, 500 de bărbaţi şi 86 de femei, în acelaşi timp fiind identificate numeroase persoane vulnerabile în legătură cu aceste grupări, între care 364 copii.

Citeşte şi: Americanii subestimează puterea Huawei!

În afara armelor, au fost confiscate macete, cuţite şi săbii, precum şi heroină în valoare de 17.950 lire (20.463 euro) şi „crack” în valoare de 36.550 lire (41.667 euro).

Potrivit NCA, aceste grupări criminale încearcă să convingă minori să vândă droguri în zone preponderent rurale.